Pogea: Măsurile anti-criză nu sunt "bătute în cuie"

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat astăzi că măsurile anti-criză, realizate în urma consultării mediului de afaceri, nu sunt "bătute în cuie", iar guvernul îşi propune să îşi coordoneze măsurile de relansare a economiei cu cele luate la nivel european.

"Vrem să ne coordonăm măsurile cu cele luate la nivel european prin planul de redresare economică. Am reuşit să realizăm programul anti-criză în urma consultării cu mediul de afaceri, fără să considerăm aceste măsuri bătute în cuie", a spus Pogea, la un seminar despre aşteptările companiilor în moment de criză.

Guvernul a luat mai multe măsuri anti-criză, cea mai importantă constând într-un pachet de fonduri pentru investiţii în valoare de zece miliarde euro. În 20 martie, primul ministru Emil Boc a declarat că guvernul îşi propune să facă o primă evaluare a efectelor planului anti-criză.

Ministrul finanţelor a mai spus astăzi că măsurile luate de guvern pe termen scurt nu trebuie să producă derapaje sau să afecteze calendarul de aderare la zona euro, iar ţinta de adoptare a euro în 2014 se menţine, ceea ce presupune intrarea în Mecanismul Ratelor de Schimb (ERM 2), anticamera zonei euro, în 2012.

Guvernul şi-a propus, prin programul de convergenţă, adoptare euro în 2014, însă România trebuie să îndeplinească până în 2012 o serie de condiţii legate de inflaţie, dobânzi, deficit bugetar, datorie publică şi curs de schimb.

Pogea a menţionat că guvernul va crea în timp mai multe facilităţi pentru mediul privat, dând ca exemplu intenţia de a reduce parafiscalitatea într-un timp foarte scurt.

Ministrul finanţelor a mai adăugat că sunt multe întreprinderi mici şi mijlocii care nu au capacitatea de a plăti împrumuturile ca marile companii şi că este normal să existe fondul de garantare şi contragarantare pentru cei care doresc să-şi continue proiectele.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite