PMP are Congres, în perioada 6-7 martie, pentru alegerea unei noi conduceri naţionale şi stabilirea direcţiei politice pe care partidul o va asuma în continuare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Tomac a demisionat după aflarea rezultatului alegerilor. FOTO Inquam Photos / Octavian Ganea
Eugen Tomac a demisionat după aflarea rezultatului alegerilor. FOTO Inquam Photos / Octavian Ganea

Colegiul Naţional al PMP a decis miercuri să organizeze Congresul partidului în perioada 6-7 martie 2021 pentru alegerea unei noi conduceri naţionale şi stabilirea direcţiei politice pe care partidul o va asuma în continuare.

„PMP, prin cei peste 2.000 de consilieri locali, peste 70 de consilieri judeţeni şi consilieri generali ai Capitalei şi 49 de primari, continuă activitatea sa în administraţia publică locală şi promovează proiectele anunţate pentru dezvoltarea comunităţilor, fiind al treilea partid la nivel naţional ca număr de aleşi locali. Suntem un partid autentic de dreapta şi rămânem ataşaţi valorilor creştin - democrate, asumărilor conservatoare, tradiţionaliste. Rămânem loiali şi consecvenţi promovând marile proiecte pentru care am luptat politic în ultimii ani”, arată o postare pe pagina de Facebook a partidului.

Sursa citată mulţumeşte celor care au votat PMP. „Le mulţumim tuturor celor care au votat PMP la alegerile din acest an, le mulţumim tuturor celor care s-au solidarizat cu PMP în această perioadă şi îi asigurăm că vom face tot posibilul pentru ca împreună să consolidăm şi să reclădim proiectul PMP”, conchide sursa menţionată.

Eugen Tomac a demisionat de la şefia formaţiunii după ce PMP nu a trecut pragul electoral de 5% necesar intrării în Parlament, la alegerile legislative

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite