Petre Roman şi Andrei Condurăţeanu nu au fost validaţi la Camera Deputaţilor: ”Să demonstreze că au actele necesare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petre Roman şi Florin Condurăţeanu nu au fost validaţi la Camera Deputaţilor
Petre Roman şi Florin Condurăţeanu nu au fost validaţi la Camera Deputaţilor

Petre Roman şi Florin Condurăţeanu sunt singurii doi deputaţi care nu au foat validaţi astăzi de Comisia de Validare din Camera Deputaţilor. Petre Roman are o problemă cu actele care îi dovedesc calitatea de deputat, în timp ce Condurăţeanu a avut probleme medicale şi nu s-a putut prezenta la validare. Preşedintele Comisiei de Validare, Florin Iordache, a explicat că va exista o nouă şedinţa în care toţi restanţierii pot veni cu actele necesare.

Deputaţii care nu au fost validaţi nu vor fi primi drepturile băneşti şi nici nu vor fi luaţi în considerare nici la cvorum. "La domnul Condurăţeanu sunt motive medicale, este internat în spital. Aceştia nu vor primi drepturile băneşti ce li se cuvin până nu-şi validează mandatele”, a explicat Florin Iordache.

"În urma analizării în Comisia de validare din cei 412 deputaţi am analizat 410 dosare şi s-a constatat că pentru mâine ( joi n.r.) pentru votul în plen pot depune jurământul 410 deputaţi. Rămân doi deputaţi, unul la Braşov şi unul la Constanţa, care, din motive obiective şi medicale, nu şi-au depus documentele necesare, respectiv certificatul de atestare a câştigării alegerilor, cât şi declaraţia de avere. În atare condiţii, în Comisia de validare s-a luat decizia de amânare a validări celor doi. Dumnealor trebuie să vină întâi la Comisia de validare, să demonstreze că au actele necesare pentru a putea fi validaţi. Apoi, printr-un alt raport, comisia va constata că şi dumnealor pot depune jurământul. Este vorba de domnul Petre Roman la Braşov şi domnul Andrei Răzvan Condurăţeanu la Constanţa”, a spus el.

Fiind întrebat dacă deputatul PDL Daniel Florian Geantă a solicitat amânarea datei de depunere a jurământului, preşedintele Comisiei de validare a spus că "sunt chestiuni total diferite”. "Comisia de validare a hotărât că cei 410 deputaţi pot depune, începând cu data de mâine, jurământul. Sunt şi cazuri speciale, sunt colegi care întrunesc condiţiile de depunere a jurământului, dar care, din motive medicale sau, cum este în cazul domnului Geantă, sunt plecaţi din ţară, nu vor depune jurământul mâine, ci vor depune jurământul într-o altă şedinţă. Va fi o şedinţă a Camerei Deputaţilor şi înaintea şedinţei Parlamentului de învestire a Guvernului, deci vor putea fi şi alte posibilităţi”, a conchis Florin Iordache.
 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite