Petre Roman, despre revizuirea Constituţiei: „Ar trebui să se renunţe la Ordonanţele de Urgenţă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petre Roman FOTO Arhiva Adevărul
Petre Roman FOTO Arhiva Adevărul

Deputatul PNL Petre Roman a declarat joi la Academia Română că în procesul de revizuire al Constituţiei ar trebui să se ia în considerare eliminarea Ordonanţelor de Urgenţă, deoarece pot modifica legi organice importante de zeci de ori.

„Textul constituţional spunea că Ordonanţele de Urgenţă pot fi date numai în situaţii excepţionale, deoarece ele modifică orice lege, inclusiv pe cele organice. Sunt legi organice cadru care au fost modificate de zeci de ori: legea învăţământului, legea pensiilor, legea sănătăţii etc. Oamenii nu-şi dau seama cât sunt de periculoase", a explicat Petre Roman.

Deputatul a amintit că interpretarea dată  de legiuitorii care au elaborat textul în anul 2003  înseamna maximum una ori două ordonanţe de urgenţă pe sesiune. Astăzi se dau însă mii de ordonanţe de urgenţă numai într-o sesiune parlamentară.

"Vreau să propun să existe măcar o etapă de moderare", a mai spus Roman, atrăgând atenţia că ordonaţele de urgenţă nu trebuie confundate cu ordonanţele simple, care sunt binevenite, întrucît dau posibilitatea Guvernului să legifereze atunci când parlamentarii sunt în concediu.

La dezbaterea de la Academia Română pe tema revizuirii Constituţiei au mai participat preşedintele Traian Băsescu şi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite