Pe scurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reuniune CNS discută despre autonomiela Sf. Gheorghe Consiliul Naţional Secuiesc, compus din delegaţii scaunelor secuieşti, se va întruni din nou după o pauză de peste un an. Consiliul

Reuniune
CNS discută despre autonomiela Sf. Gheorghe

Consiliul Naţional Secuiesc, compus din delegaţii scaunelor secuieşti, se va întruni din nou după o pauză de peste un an. Consiliul Naţional Secuiesc s-a întrunit ultima oară în octombrie 2006, când cei aproximativ 160 de delegaţi ai scaunelor secuieşti au decis, printre altele, începerea organizării referendumului local intern, neoficial privind autonomia Ţinutului Secuiesc. Vicepreşedintele CNS, Ferencz Csaba, a declarat că sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, va fi adoptat proiectul statutului de autonomie a Ţinutului Secuiesc.

Critici
Vicepreşedintele Bundestagului atacă guvernul

Susanne Kastner, vicepreşedinte al Bundestagului şi membru al Partidului Social-Democrat German (SPD), a criticat dur Guvernul României, într-o declaraţie publicată în "Deutsche Welle", acuzând blocarea sistematică a proiectelor sociale. "România este stat membru UE şi nu este acceptabil ca ONG-uri din alte state membre să se ocupe pe termen nelimitat în mod exclusiv de domeniul social, în timp ce guvernul încearcă să împiedice aceste activităţi", a spus Kastner.

Revenire
Năstase candidează pentru preşedinţia Consiliului Naţional

Fostul premier Adrian Năstase a anunţat că în cursul dimineţii de ieri şi-a depus, la Secretariatul general al PSD, dosarul de candidatură la funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional. CN al PSD se va reuni vineri, 22 februarie, ocazie cu care îşi va alege preşedintele şi va desemna trezorierul partidului. "Numai de bine", a fost reacţia lui Mircea Geoană când a fost întrebat cum comentează candidatura lui Năstase.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite