PDL cere publicarea urgentă a eratei prin care CCR suţine introducerea românilor din străinătate pe listele permanente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PDL a depus marţi mai multe plângeri penale împotriva secretarului general al Guvernului, Ioan Moraru, şi a şefului Monitorului Oficial, Adriana Costescu, pe care îi acuză de abuz în serviciu. Vicepreşedintele PDL, Sulfina Barbu, a afirmat că cei doi refuză să publice o erată a Curţii Constituţionale care susţine introducerea pe listele electorale permanente a românilor cu domiciliul în străinătate.

"Astăzi PDL a formulat o plângere penală împotriva domnului Ioan Moraru, secretar general al Guvernului şi a doamnei Adriana Costescu, directorul general al Regiei Autonome Monitorul Oficial, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de serviciu. Cei doi, alături de prim-ministrul Victor Ponta, refuză să publice o erată la decizia Curţii Constituţionale trimisă spre publicare ieri (luni - n.r.). Mă refer aici la proceduri de organizare şi desfăşurarea referendumului naţional din 29 iulie”, a precizat Sulfina Barbu.

Barbu a mai precizat că presiunile Guvernului Ponta asupra Curţii Constituţionale continuă şi că, din nou, Monitorul Oficial este folosit în interes USL. Ea a ţinut să sublinieze că Victor Ponta s-a angajat în faţa Comisiei Europene că va publica fără întârziere şi nediscriminatoriu orice document ce soseşte la Monitorul Oficial.

"Cerem Guvernului Ponta să publice de îndată această erată transmisă de Curtea Constituţională şi cerem să transmită listele electorale care au stat la baza organizării referendumului de pe 29 iulie către Curtea Constituţională, aşa cum a fost cerut în decizie de către Curte. Mai cerem Guvernului Ponta să nu mai folosească instituţiile statului pentru interesele proprii ale USL şi să nu mai prelungească criza politică pe care au generat-o", a adăugat Sulfina Barbu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite