PDL a depus în Parlemnt moţiunea simplă "Taxarea până la capăt, USL te vrea sărac!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lideruld eputaţilor PDL, Mircea Toader, a anunţat marţi că PDL a depus la Camera Deputaţilor o moţiune simplă pe teme economice prin care cere retragerea proiectului de buget pe 2014 din dezbaterea parlamentară şi regândirea lui în totalitate.

„PDL a analizat prima formă de a proiectului de buget pe care l-a anunţat USL. Niciodată în istoria României nu am avut critici atât de severe din partea Consiliului Investitorilor Străini, Asociaţiei Oamenilor Români de Afaceri, Consiliului IMM-urilor, Camerei de Comerţ Româno-Germane şi aşa mai departe, încheind cu Consiliul Fiscal. Aşadar, după cum am anunţat deja, mâine vom depune în Parlamentul României moţiunea simplă pe economie în care cerem retragerea proiectului de buget şi regândirea lui în integralitate, pentru anul 2014“, a explicat prim-vicepreşedintele PDL.

Andreea Paul a făcut şi o observaţie privind sursa de finanţare a proiectului de descentralizare, în condiţiile în care aceasta nu este prevăzută în bugetul pentru 2014.

„Nu înţelegem cum se va face mult trâmbiţatul proces de descentralizare, atât timp cât în proiectul de buget pentru anul 2014 nu se prevede niciun leu pentru finalizarea şi operarea lui. În mod raţional presupunem că din nou românii vor fi chemaţi ca prin taxele şi impozitele care se prefigurează că vor creşte semnificativ vor susţine şi această dorinţă a USL. Evident că nu suntem de acord nici cu asumarea răspunderii pe un proiect de o importanţă atât de mare de către USL, care nu face altceva decât să împartă sferele de influenţă între PSD şi PNL“, a adăugat prim-vicepreşedintele PDL.

Paul mai precizează că o altă gaură a bugetului vine din sfera finanţărilor pentru investiţii, care se bazează exclusiv pe fondurile europene.

„În al treilea rând, investiţiile anunţate la 6% din PIB, pe lângă că rămân insuficiente pentru relansarea economică şi crearea de locuri de muncă, sunt foarte nesigure. Ele se bazează pe absorbţia banilor europeni. O absorbţie cu o ţintă ratată chiar şi în acest an. USL a ratat ţinta de a absorbi 20 de miliarde de euro în acest an. USL bate pasul pe loc la absorbţia banilor europeni pentru că, din anunţata sumă, în bugetul României, în acest an, au intrat abia cinci miliarde de euro“, a mai declarat Andreea Paul.

De asemenea, preşedintele Băsescu consideră că negocierea Guvern - instituţii financiare internaţionale a fost „de proastă calitate“, care nu dă şanse economiei româneşti, astfel că roagă Guvernul să ia în calcul posibilitatea de a renegocia cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Pe aceeaşi temă:

UPDATE Băsescu vrea ca Guvernul să renegocieze măsurile convenite cu FMI. Cetăţenii vor pierde mai mult decât vor câştiga. Ponta: „Doamne fereşte!”

Antonescu, despre afirmaţiile lui Băsescu pe tema măsurilor economice: Este poziţia unui animator de mici grupuri politice

Isărescu laudă măsurile Guvernului: Nu vor aduce un val de scumpiri, impactul va fi limitat

Ponta: La finalul lunii stabilim în USL reducerea CAS sau neimpozitarea salariului minim în 2014

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite