Partidul lui Geoană anunţă semnarea unui parteneriat de guvernare cu PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PSRO, Mircea Geoană FOTO Adevărul
Preşedintele PSRO, Mircea Geoană FOTO Adevărul

Senatorul Mircea Geoană, fondatorul proiectului Partidului Social Românesc (PSRO), a anunţat astăzi că formaţiunea pe care o conduce va semna, imediat după sărbătorile pascale, un acord de parteneriat de guvernare cu PNL.

„În clipa de faţă am constituit cu cei de la PNL grupuri comune de lucru pe programul de guvernare pe care aceştia l-au lansat în dezbatere publică, care este într-o formă de actualizare şi la care venim cu elementele noastre specifice de partid de stânga, vom relua săptămâna viitoare dialogul structurat cu domniile lor, pentru a putea identifica elementele de congruenţă şi de diferenţiere pe care un partid de stânga le poate aduce într-o nouă majoritate şi într-un program de guvernare şi, în estimarea mea, fără ca acest termen să fie rigid, vom fi gata ca un acord de parteneriat de guveranare să poată fi semnat între PSRO şi PNL după Paşti. Acesta este graficul stabilit cu cei de la PNL“, a spus Geoană.

Senatorul  mai spune că un proiect de ţară nu poate fi complet fără viziunea stângii. „PSRO vine în întâmpinarea proiectului de ţară lansat de preşedintele României. Suntem obligaţi, ca oameni de stânga, să dăm un răspuns complet pentru bunăstarea României“, a adăugat Geoană.

El a menţionat că printre măsurile propuse în acest proiect se află revenirea la cota de impozitare diferenţiată pe venituri, reducerea semnificativă a impozitării muncii, taxarea marilor averi şi a circulaţiei lor, înfiinţarea unei bănci de dezvoltare pentru IMM, crearea unui fond pentru energie, a fondurilor pentru agricultură şi agroindustrie, asigurarea securităţii naţionale a României dincolo de dimensiunea militară, potrivit Mediafax.

Citeşte şi:

Vanghelie „care este“ a fost exclus din partidul care nu este

Mircea Geoană a lăsat de înţeles că Marian Vanghelie nu va face parte din Partidul Socialist Român (PSRO), noul partid politic care încă nu a fost înregistrat la tribunal. Aşadar, din cauza problemelor cu Justiţia, „primarul care este“, Marian Vanghelie,  a fost lăsat din braţe, cel puţin ca imagine, de prietenul său Mircea Geoană.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite