Partidul condus de Traian Băsescu l-a validat pe Horea Vuşcan la Primăria Oradea, condamnat cu suspendare pentru omor din culpă

0
0
IHoria Vuşcan (dreapta), candidatul MP la Primăria Oradea. Eugent Tomac a fost prezent la anunţul candidaturii FOTO ebihoreanul.ro
IHoria Vuşcan (dreapta), candidatul MP la Primăria Oradea. Eugent Tomac a fost prezent la anunţul candidaturii FOTO ebihoreanul.ro

Mişcarea Populară (MP) l-a desemnat candidat la Primăria Oradea pe Horea Vuşcan, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. Vuşcan a fost implicat într-un accident rutier în urma căruia şi-au pierdut viaţa trei oameni.

Peşedintele executiv al Mişcării Populare, Eugen Tomac, şi Ştefan Burlacu, secretar general adjunct al MP au fost prezenţi la anunţul candidaturii lui Horea Vuşcan , în vârstă de 34 de ani. Candidatul MP la Primăria Oradea este autorul unui accident rutier care a avut loc în urmă 13 ani, soldat cu trei morţi. Vuşcan a fost condamnat, în 2008, de Curtea de Apel Braşov, la doi ani de închisoare cu suspendare şi despăgubiri de 200.000 de euro.

Potrivit voceatransilvaniei.ro, Horea Vuşcan, fiul fostului patron al fabricii de ulei „Interoil”,  se afla la volanul autoturismului său, marca BMW, şi a intrat într-o altă maşină care se deplasa pe drum cu prioritate. Cei trei pasageri din cealaltă maşină au murit pe loc, maşina lor izbindu-se de un gard de beton. 

Întrebat de Bihoreanul ce îl recomandă pe Horea Vuşcan să fie candidatul PMP Bihor la Primăria Oradea având în vedere condamnarea pe care a primit-o, Tomac a răspuns: „Decizia este una asumată. Ştim exact încercările pe care le-a avut domnul Vuşcan în 2008 şi 2012, dar corespunde profilului nostru de candidat, curajos şi dinamic, un om care vrea să facă ceva pentru comunitate, nu vine în politică pentru a avea mize personale, ci vrea să ofere din experienţa lui“. 

Horea spune că a plătit deja preţul pentru accident. „Am plătit pentru acel eveniment din punct de vedere moral, civil, social şi financiar. Dacă discutăm despre o candidatură, discutăm de profesionalism, nu de viaţa privată. Din punct de vedere profesional, spre deosebire de mulţi alţi oameni politici din Oradea, eu am confirmat“, a spus Vuşcan.


 

Mai multe - Politică

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite