Parlamentarii UDMR vor vota împotriva învestirii Guvernului Ponta
0Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, după şedinţa grupurilor parlamentare reunite, că Uniunea va vota împotriva învestirii Guvernului Ponta.
„Am avut o şedinţă a grupurilor noastre parlamentare, unde am discutat punctul nostru de vedere faţă de votul de mâine, de învestitură a Guvernului Ponta în Parlament. Poziţia noastră de mâine <<vom vota împotriva Guvernului>>. Suntem în Opoziţie, nu este nevoie de voturile noastre şi poziţia UDMR va fi prezentată mâine, la şedinţa comună a celor două Camere, de domnul vicepreşedinte Borbely”, a precizat liderul UDMR.
„Dar principiul rămâne acelaşi, vom vota împotriva Guvernului şi împotriva celor propuşi pentru funcţia de ministru. Nu spun că nu vor exista excepţii, că, dacă va exista o prestaţie foarte bună, atunci noi nu vom vota pentru”, a mai spus Kelemen.