Parlamentarii întârzie abrogarea legii Big Brother

0
0
Foto Arhiva Adevărul
Foto Arhiva Adevărul

Grupul PNL din Camera Deputaţilor a iniţiat un proiect pentru abrogarea legii 82/2012, cunoscută şi sub denumirea de legea „Big Brother“. Proiectul a fost depus la Senat, în 29 aprilie, dar încă nu a fost inclus pe ordinea de zi. Senatul este prima Cameră sesizată.

Legea Big Brother a transpus o Directivă UE privind stocarea datelor de Internet şi de mobil pentru şase luni. În 8 aprilie însă, Curtea Europeană de Justiţie a invalidat Directiva, adoptată în 2006 ca urmare a  atacurilor teroriste din Londra şi Madrid.

„Ştim că Guvernul trebuia să acţioneze imediat după ce Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a invalidat Directiva pe care România a transpus-o prin Legea Big Brother. Facem noi acest demers obligatoriu de abrogare a acestei legi, pe considerentul că stocarea de către furnizorii de servicii de comunicaţii electronice a datelor despre apelurile telefonice, sms-urile şi mesajele electronice ale populaţiei este un abuz şi încalcă dreptul la viaţă privată“, afirma Alina Gorghiu, unul dintre iniţiatorii proiectului de lege .

Curtea de Justiţie a constatat că datele care trebuie păstrate conform prevederilor directivei pot furniza indicaţii precise cu privire la viaţa privată a persoanelor şi prin urmare directiva reprezintă o imixtiune deosebit de gravă în drepturile fundamentale cu privire la respectarea vieţii private şi protecţia datelor cu caracter personal.

Legea Big Brother, adoptată în 2012

Potrivit legii, furnizorii de telefonie şi internet aveau obligaţia ca timp de 48 de ore de la cererea organelor de urmărire să transmită datele solicitate, iar dacă acest lucru nu este posibil în 48 de ore, datele trebuie transmise în cel mult cinci zile.

Proiectul de lege privind stocarea datelor de trafic de telefonie şi internet mai prevede că organele de urmărire penală au obligaţia de a informa persoana ale cărei date sunt reţinute în termen de 48 de ore de la momentul transmiterii solicitării, cu excepţia cazurilor în care persoana este implicată în acţiuni care periclitează siguranţa naţională.

Ministrul Afacerilor Externe, Leonard Orban, a declarat, la acea vreme că România riscă amenzi de peste 30.000 de euro pe zi dacă nu va adopta cât mai repede legea privind retenţia datelor, cunoscută şi ca legea "Big Brother", pentru care este deschisă procedură de infringement împotriva ţării noastre, scria Mediafax.

Proiectul de lege privind reţinerea datelor de trafic de către operatorii de telefonie mobilă a fost depus la Parlament la începutul lunii noiembrie 2011 de către ministrul Comunicaţiilor de la acea vreme, Valerian Vreme, şi deputatul PDL Adrian Bădulescu, fost ofiţer SRI.

Proiectul care obligă operatorii de telefonie mobilă să stocheze pentru o perioadă toate apelurile şi mailurile a fost adoptat pentru prima dată de Parlament în 2008, dar a fost declarat neconstituţional de către judecătorii Curţii Constituţionale în 2009, deoarece "afectează exerciţiul drepturilor sau al libertăţilor fundamentale - drept la viaţă intimă, privată şi de familie, dreptul la secretul corespondenţei şi libertatea de exprimare".

Mai multe - Politică

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite