Parlamentarii au încercat să pună presa sub obroc
0În încercarea de a proteja instituţiile de presă în proiectul de Cod Penal, ministrul justiţiei, Monica Macovei, s-a lovit ieri de reprezentanţii PSD din Comisia juridică a Camerei
În încercarea de a proteja instituţiile de presă în proiectul de Cod Penal, ministrul justiţiei, Monica Macovei, s-a lovit ieri de reprezentanţii PSD din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, în alianţă cu cei ai PNL şi chiar de la PD. Aceştia au dorit să bage în aceeaşi oală presa alături de persoanele juridice care cad sub incidenţa aplicării suspendării activităţii pe o perioadă de un an ca tip de sancţiune complementară. Exceptarea propusă de Monica Macovei la Articolul 71 prevede că pedeapsa complementară "nu poate fi aplicată partidelor politice, sindicatelor, patronatelor şi organizaţiilor religioase sau aparţinând minorităţilor şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei sau audiovizualului". Monica Macovei a avut însă câştig de cauză la vot, după ce pledase pentru necesitatea protejării instituţiilor de presă şi a libertăţii de exprimare. Ea le-a spus parlamentarilor că s-au ferit să aducă în discuţie şi celelalte categorii exceptate, respectiv partidele politice, sindi-catele şi patronatele.























































