Noi tensiuni în coaliţia de guvernare. Lider PNL, către ministrul Transporturilor: Domnule Drulă, practicile pesediste nu vă vin bine!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigel Stirbu/ Facebook
Gigel Stirbu/ Facebook

Vicepreşedintele PNL Gigel Ştirbu a lansat luni o serie de critici către ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, căruia i-a transmis că „practicile pesediste nu vă vin bine!”.

„Domnule Ministru Drulă, practicile pesediste nu vă vin bine! Cunoaştem cu toţii faptul că drumul expres Craiova-Piteşti reprezintă una din cele mai importante proiecte pentru regiunea Oltenia. Din acest motiv am depus o interpelare pe data de 27 ianuarie adresată Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, având drept obiect furnizarea de noi informaţii despre stadiul drumului expres Craiova -Piteşti. Deşi termenul legal pentru răspuns la interpelare era data de 17 februarie a.c., încă nu am primit vreo adresă oficială la cele solicitate, şi din această cauză voi face o revenire la interpelare”, a scris Gigel Ştirbu luni pe Facebook.

Acesta a adăugat apoi că e convins de bunele intenţii ale ministrului, însă subliniază că „şi PSD avea aceste apucături”.

„Sunt convins de bunele intenţii ale ministrului Drulă, dar ţin să-i reamintesc că şi PSD-ul avea aceste apucături. Referitor la proiectul  drumului expres Craiova -Pitesti, sunt convins că este extrem de important pentru domnul Drulă  ca şi pentru cele aproape 2 milionade de locuitori din regiunea de Sud-Vest. Acest drum expres reprezintă un obiectiv important şi pe plan naţional, o investiţie vitală pentru România, investiţiile în infrastructura de transport reprezentând coloana vertebrală pe care se va reclădi economic România”, a conchis Gigel Ştirbu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite