Video Nicușor Dan a încurcat protocolul la ceremonia oficială de la Timișoara. A vrut să plece înainte de intonarea imnului și a fost întors din drum de SPP-iști
0Preşedintele României, Nicuşor Dan, şi-a început marţi, 30 septembrie, vizita oficială la „Timișoara Cities Summit”. Momentul solemn de depunere a unei coroane de flori la Monumentul Crucificării din fața Catedralei Mitropolitane a avut parte de o împrejurare hilară, al cărei protagonist a fost chiar șeful statului, în timpul ceremoniei de intonare a imnului.
Imaginile surprinse îl arată pe Nicușor Dan salutând garda de onoare, dar, înaintea intonării imnului României, președintele a ezitat câteva secunde și, contrar protocolului, a încercat să plece din zonă. Oficialii prezenți l-au readus însă în poziția corectă, astfel încât ceremonia să continue conform regulilor.
„Mulțumesc, domnule primar, că m-ați invitat, nu doar să vizitez Timișoara, ci să-mi aduc aminte de fostele mele responsabilități. Nostalgie. Încă trăim din bucuria de alaltăieri după rezultatele din Republica Moldova. Evident că ne dorim o Europă în care și în nord-estul României, și în sudul României să avem țări care sunt membre ale Uniunii Europene. Credem că România are o experiență în asta”, a spus Nicușor Dan.
Primarul Dominic Fritz a salutat prezența șefului statului: „Mă bucur că Nicușor Dan a ales Timișoara, unde bate inima europeană a țării. Am așteptat cu mult dor această vizită, ultimul președinte al României a ajuns la Timișoara acum mai bine de 5 ani”.
În continuarea programului, preşedintele va vizita mai multe instituţii culturale şi de afaceri, va avea întâlniri oficiale şi va participa la conferinţa „Europa la răscruce – Securitate, Prosperitate şi Viitorul Nostru Comun”.
Programul vizitei la Timișoara
11:00 – vizită la Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Gheorghe”
11:45 – 12:15 – întrevedere cu Alfred Simonis, preşedintele CJ Timiş
12:30 – vizită la Iulius Town şi clădirea VOX (companii private)
14:30 – întâlnire cu oameni de afaceri la Primăria Timişoara
15:25 – 15:55 – întrevedere cu primarul Dominic Fritz
16:00 – conferinţa „Europa la răscruce – Securitate, Prosperitate şi Viitorul Nostru Comun” (Cinema Timiş)
18:00 – expoziţia „Dan Perjovschi/ România – O retrospectivă 1985-2025” (Muzeul Corneliu Miklosi)
Finalul zilei – vizită la Catedrala Mitropolitană