Nicolae Ciucă, vizită în Japonia cu ocazia funeraliilor de stat ale fostului premier nipon Shinzo Abe

0
Publicat:

Premierul României va efectua, în perioada 26-28 septembrie, o vizită la Tokyo, pentru a participa la funeraliile de stat organizate în onoarea fostului premier nipon Shinzo Abe.

Ciucă, vizită în Japonia cu ocazia funeraliilor de stat ale fostului premier nipon FOTO: Facebook
Ciucă, vizită în Japonia cu ocazia funeraliilor de stat ale fostului premier nipon FOTO: Facebook

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, fostul înalt oficial nipon Shinzo Abe a contribuit decisiv la începerea demersurilor necesare ridicării relațiilor bilaterale dintre România și Japonia la nivelul unui Parteneriat Strategic, în contextul vizitei istorice pe care a efectuat-o la București în 2018, fiind primul premier nipon care a vizitat România.

Nicolae Ciucă susține că Japonia este unul dintre principalii parteneri ai României din Asia, în plen economic și politic. 

„Japonia este unul dintre principalii parteneri din Asia ai României, atât în plan politic, cât și în plan economic, și există toate premisele pentru a transforma această îndelungă relație bilaterală, de peste un secol, într-o relație privilegiată la nivel de parteneriat strategic. Ne dorim ca acest lucru să se întâmple cât mai curând posibil, fiind un act politic oportun mai ales în contextul internațional actual, dar și un mod de a concretiza viziunea remarcabilă a fostului premier Shinzo Abe în materie de politică internațională”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.

Potrivit Guvernului, premierul Nicolae-Ionel Ciucă va fi primit de omologul său nipon, Fumio Kishida, și va avea întrevederi cu delegația Ligii parlamentare de prietenie Japonia-România, condusă de președintele Ichiro Aisawa, și cu președintele Camerei Reprezentanților din Dieta Japoniei, Hosoda Hiroyuki

„De asemenea, șeful Executivului român va avea o serie de întrevederi bilaterale cu oficiali din alte state aflați la Tokyo cu prilejul funeraliilor fostului premier Shinzo Abe, între care, prim-ministrul Australiei, Anthony Albanese, și prim-ministrul Republicii Coreea de Sud, Han Duck-soo”, se mai arată în comunicatul de presă transmis de Guvern.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite