Monica Macovei a câştigat procesul cu Antena 3. Ce acuzaţii îi erau aduse europarlamentarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarul Monica Macovei a anunţat că a câştigat, definitiv, procesul pe care l-a intentat atât postului Antena 3, cât şi lui Radu Tudor. Atât postul de televiziune, cât şi realizatorul ar fi dezinformat când au spus că Macovei a anchetat oameni în timpul Mineriadei din 1990.

„Am câştigat definitiv procesul cu Antena 3 şi colaboratorii acestui post TV, care au minţit atunci când m-au acuzat în mod fals că aş fi anchetat oameni la Mineriada din 1990. Roncea şi Radu Tudor sunt acum obligaţi de instanţă să şteargă din postările lor textele mincinoase despre mine, indicate explicit de instanţă, iar Gâdea şi Antena 3 trebuie să îmi plătească daune morale“, a precizat Monica Macovei. 

Mai mult, europarlamentarul susţine contrariul, că ar fi ajutat manifestanţii din Piaţa UNiversităţii. „În realitate, am făcut exact opusul: am ajutat manifestanţii din Piaţa Universităţii, am refuzat să anchetez sau să arestez manifestanţi şi am cerut să fie eliberaţi, am cerut cercetarea penală a poliţiştilor şi procurorilor care au reţinut şi arestat ilegal demonstranţi din Piaţă şi am emis, ca procuror, soluţii de nevinovăţie pentru oameni arestaţi ilegal în iunie 1990, până când mi s-a interzis accesul la aceste dosare. Acesta este adevărul, iar instanţa mi-a dat dreptate. Nu mai credeţi minciunile Antenei 3! Nu vă mai lăsaţi manipulaţi de minciunile Antenei 3!“, mai afirmă MOnica Macovei. 

Europarlamentarul îi acuză Dan Voiculescu şi jurnaliştii Antena 3 de rea-credinţă. „Antena 3 şi colaboratorii trustului condamnatului Voiculescu nu vor să spună adevărul, ci împroaşcă cu minciuni în funcţie de interesele lor şi ale patronului lor aflat în închisoare pentru că a furat banii românilor. Reaua-credinţă a acestora era evidentă, pentru că, încă din anii 90, în spaţiul public existau informaţii corecte privind activitatea mea în legătură cu Mineriada din 13-15 iunie 1990, care dovedesc exact contrariul celor afírmate de colaboratorii turnătorului Voiculescu.  Cu alte cuvinte, au ştiut că mint atunci când m-au acuzat în mod fals“, a completat Macovei. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite