Mitrea renunţă la funcţia de vicepreşedinte al Camerei
0Fostul secretar general al PSD, Miron Mitrea, a anunţat, ieri, că va renunţa la funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor începând din sesiunea februarie-iunie 2007. "Nu este un act de
Fostul secretar general al PSD, Miron Mitrea, a anunţat, ieri, că va renunţa la funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor începând din sesiunea februarie-iunie 2007. "Nu este un act de supărare, este un act de normalitate, pentru că mi se pare normal ca noua echipă de conducere a PSD să poată să-şi desemneze candidatul pentru funcţia de vicepreşedinte la Cameră", a declarat Mitrea pentru Mediafax. "Nici nu se pune problema să plec din partid sau să fac vreo astfel de mişcare. Nu sunt genul de om care, dacă pierde o funcţie, se supără şi pleacă. Rămân în PSD", a precizat fostul secretar general al social-democraţilor. Surse din PSD au relatat, pentru Mediafax, că Mitrea le-a dat asigurări colegilor săi că nu va părăsi partidul, chiar dacă va prefera o retragere discretă din prim-planul formaţiunii. Aceste asigurări ar fi venit în contextul în care Mitrea le-ar fi mărturisit că, după ce a pierdut alegerile pentru funcţia de secretar general, Adrian Năstase ar fi încercat să-l convingă să constituie o mişcare care să se distanţeze de actuala conducere. (G.R.)























































