Ce șanse are Iohannis la șefia NATO? Răspunsul lui Mircea Geoană
0Secretarul-general adjunct al NATO a afirmat că decizia privind noul șef al Alianței va fi luată de decidenții din statele membre, o certitudine fiind faptul că va fi preferat un lider cu „foarte multă experiență politică”.
„Aliaţii vor decide când şi pe cine vor alege. Discuţiile au început, dar nu este treaba noastră şi nu am să fac, cu atât mai puţin eu, comentarii cu privire la aceste posibile candidaturi. Sunt convins că vom alege un politician cu foarte multă experienţă politică. Cred că dacă este ceva care cred că putem spune de pe acum fără să ştim, este că exemplul pe care l-am avut şi cu secretarul general Rasmussen, şi acum cu secretarul general Stoltenberg, este că am avut oameni cu foarte multă experienţă politică”, a precizat Mircea Geoană într-un interviu pentru Prima TV, întrebat de șansele lui Klaus Iohannis la șefia NATO.
Numărul doi din NATO a subliniat că experiența va fi cea care va prevala: „Şi cred că aceste criterii, în principal de competenţă şi de experienţă politică, vor prevala în discuţiile de la NATO. Nu alegem noi succesorii noştri. Aliaţii aleg conducerea NATO”.
Posibilă prelungire a mandatului de secretar general-adjunct
Mircea Geoană a vorbit și de posibilitatea ca mandatul său de secretar general-adjunct la NATO să fie prelungit, pentru a ajuta la tranziția între actualul număr unu și viitorul șef al Alianței.
„Nu ştiu dacă termin în toamnă mandatul, pentru că e posibil să mai stau, pentru că este foarte important ca o bucată de timp să însoţesc şi viitorul secretar general, oricând va fi el sau ea aleasă de către aliaţi. Că va fi acum, în toamnă, că va fi în primăvară, vom avea un nou secretar general. Şi atunci este foarte important ca eu, ca omul doi în NATO, să pot să însoţesc o bucată de timp şi noul secretar general pentru a face o tranziţie lină, respectuoasă şi profesionistă”, a mai afirmat secretarul general-adjunct al NATO.
Mircea Geoană a subliniat că actualul șef al NATO este „cel mai de succes secretar general din istoria Alianţei”. „Nu pentru că lucrez cu Jens Stoltenberg şi mi-e prieten, suntem colegi, dar este efectiv un lider formidabil şi cred că Alianţa am avut cu toţii noroc să îl avem şi pentru asta l-au tot prelungit aliaţii an după an, mandat după mandat”, a mai afirmat numărul doi din NATO.
Evitarea răspunsului privind candidatura la prezidențiale
Fostul șef al PSD a evitat să vorbească de interesul său pentru o posibilă candidatură la prezidențialele din 2024. „Am un job de făcut la NATO şi o spun asta nu pentru a evita răspunsul”, a punctat Mirceea Geoană. Secretarul general-adjunct al NATO a subliniat că în momentul în care va considera că e necesar, va veni cu un anunț.
Mircea Geoana a îndemnat la prudență și în cazul disputei pe tema lucrărilor de adâncire a Canalului Bîstroe, precizând că a vorbit atât cu responsabili ucraineni, cărora le-a atras atenția că anumite „elemente pot deveni iritante”, dar și a precizat și că românii ar trebui să fie atenți pentru că trebuie să participe la reconstrucția din țara vecină.