Ministrul Finanţelor, despre întâlnirea cu preşedintele Iohannis: Vom merge cu un concept în legătură cu proiecţia bugetară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, a declarat marţi, la Parlament, că, la întâlnirea pe care o va avea cu preşedintele Klaus Iohannis, va merge alături de premierului Sorin Grindeanu cu „un concept în legătură cu proiecţia bugetară“, cei doi „străduindu-se” să aibă conturate toate argumentele care să demonstreze că proiecţia PSD atât pe venituri, cât şi pe cheltuieli este corectă.

“Mâine la 15.00 ne întâlnim cu preşedintele, de fapt premierul are întâlnire cu preşedintele, voi fi şi eu acolo şi sigur că până mâine la ora 15.00 ne vom strădui să avem foarte bine conturate toate argumentele care să demonstreze că proiecţia noastră atât pe venituri, cât şi pe cheltuieli şi mai ales viziunea privind indicatorii macroeconomici sunt corecte toate acestea. Vom adopta o proiecţie bugetară sustenabilă cu încadrarea în deficitul de 3%”, a afirmat ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan

Ministrul de Finanţe a mai spus că va merge la Palatul Cotroceni „cu un concept în legătură cu proiecţia bugetară”. „La proiectul de buget lucrăm intens şi va fi prezentat în Parlament, sperăm în cursul acestei luni”, a completat demnitarul.

Întrebat dacă sunt justificate îngrijorările preşedintelui Iohannis, Viorel Ştefan a susţinut că „îngrijorările” ar trebui să determine un comportament responsabil. „Şi noi suntem îngrijoraţi pentru că îngrijorările ar trebui să determine un comportament responsabil din partea tuturor. Atunci când proiectezi bugetul unei ţări, atitudinea pe care trebuie să o ai trebuie să fie cea de responsabilitate care nu exclude îngrijorarea. Da, suntem îngrijoraţi pentru că trebuie să avem nişte acţiuni ferme, trebuie să venim cu un nou concept de proiectare a bugetului”, a adăugat ministrul de Finanţe. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite