Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, candidează pentru CJ Braşov din partea PNL

0
Publicat:

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a anunțat, sâmbătă, că va candida pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Braşov, din partea PNL, afirmând ca își dorește să poziționeze județul „printre cele mai dezvoltate și prospere regiuni din Europa”.

Adrian Veştea a explicat care este viziunea sa pentru viitorul județului Brașov Foto: Arhivă
Adrian Veştea a explicat care este viziunea sa pentru viitorul județului Brașov Foto: Arhivă

Candidez pentru președinția Consiliului Judetean Brasov sub sigla Partidului Național Liberal (PNL), așa cum o fac de peste 20 de ani! Partidul Naţional Liberal a fost un pilon de încredere și progres în arhitectura politico-socială a României moderne”, a scris ministrul Adrian Veştea pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Dezvoltării a susținut că în ultimii 8 ani a fost implicat în transformările semnificative prin care a trecut județul Brașov, „având convingerea fermă că principiile liberalismului reprezintă cheia dezvoltării sustenabile și incluzive a comunității noastre”.

Credința mea în potențialul brașovenilor, în valoarea incontestabilă a democrației și în libertatea de exprimare stă la baza angajamentului meu neclintit pentru promovarea unei guvernări responsabile, transparente și orientate către nevoile cetățeanului. Experiența acumulată alături de colegii mei liberali în administrația locală brașoveană mă determină să nu mă abat astăzi de pe drumul drept pe care sunt, pentru că împreună am reușit să schimbăm fața județului Brașov, transformându-l dintr-o zonă slab conectată a României într-un adevărat nod strategic care conectează lumea”, a adăugat Veştea.

Ministrul a susținut că ultimii zece ani, „am fost martori la evoluția societății brașovene”, care a demonstrat că performanța poate fi atinsă prin voință, dedicare și o viziune clară. Iar, potrivit acestuia, rădăcinile culturale și istorice, împreună cu deschiderea către inovație și tehnologie, au pus bazele unei comunități dinamice, capabilă să se adapteze cu succes la provocările secolului XXI.

Adrian Veştea a afirmat că viziunea sa pentru viitorul județului Brașov este una „ambițioasă”: „să ne poziționăm printre cele mai dezvoltate și prospere regiuni din Europa”. Potrivit ministrului, acest obiectiv poate fi atins prin consolidarea infrastructurii critice, sprijinirea inovației și a antreprenoriatului, îmbunătățirea accesului la educație și servicii de sănătate de calitate, și, nu în ultimul rând, prin promovarea unui mediu sustenabil, care să respecte resursele naturale și patrimoniul cultural unic al județului.

Convingerea mea este că, împreună, putem construi un viitor în care fiecare brașovean să beneficieze de oportunități egale, să trăiască într-o comunitate sigură și să se bucure de un mediu în care inovația și tradiția merg mână în mână. Mă întorc cu încredere în fața brașovenilor și îi asigur că Brasovul va fi județul marilor proiecte, în mandatul care urmează”, a conchis ministrul.

Adrian Veştea s-a aflat la conducerea CJ Braşov din iunie 2016, până în iunie 2023, când a demisionat după desemnarea sa în funcţia de ministru al Dezvoltării.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite