Mihai Barbu, trezorierul PNL și președinte al liberalilor din Vaslui, suspendat din toate funcțiile din partid în urma scandalului de corupție
0PNL a anunțat suspendarea lui Mihai Barbu „din toate funcțiile deținute în cadrul partidului”, joi seară, în contextul dosarului DNA care îl vizează.

Preşedintele PNL Vaslui, Mihai Barbu, a fost suspendat joi din toate funcțiile politice.
„În urma măsurilor dispuse de organele de cercetare penală în privința lui Mihai Barbu, acesta este suspendat, cu aplicare imediată, din toate funcțiile deținute în cadrul partidului, inclusiv din calitatea de președinte al PNL Vaslui și cea de trezorier al PNL, pe durata aplicării controlului judiciar”, potrivit unui comunicat PNL.
PNL susține că „va analiza situația lui Mihai Barbu în funcție de evoluția dosarului și de clarificările juridice ulterioare”.
„Partidul rămâne ferm angajat în respectarea legii, a integrității și a standardelor etice pe care le promovează în activitatea politică și publică. Partidul Național Liberal respectă principiul prezumției de nevinovăție, precum și independența instituțiilor judiciare”, se mai arată în informarea transmisă de Biroul de presă al PNL.
Joi, DNA l-a plasat pe Mihai Barbu sub control judiciar pentru o perioadă 60 de zile.
Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii DNA - Serviciul Teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu 6 noiembrie, faţă de Mihai Barbu, preşedinte al filialei judeţene Vaslui a unui partid politic şi preşedinte al Autorităţii pentru Reformă Feroviară, pentru folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
”În scopul facilitării obţinerii pentru inculpatul B.F. a sumei de aproximativ 3.000.000 de euro de la D.S.V.S.A. Vaslui, ca urmare a unui dosar de despăgubiri depus de societatea acestuia, începând cu luna februarie 2025 până în prezent, inculpatul Barbu Mihai şi-ar fi exercitat influenţa şi autoritatea politică pentru intermedierea unei întâlniri a inculpatului B.F. cu înalţi funcţionari ai statului, cu directorul A.N.S.V.S.A. şi cu diverşi oameni politici şi, totodată, ar fi exercitat presiuni asupra directorului A.N.S.V.S.A”, arată procurorii.
Conform aceleiaşi surse, Barbu i-ar fi promis inculpatului B.F. că îl va determina pe directorul D.S.V.S.A. Vaslui să anuleze măsurile luate de către funcţionarii D.S.V.S.A. Vaslui privind neregulile constatate în cadrul fermelor deţinute de societatea acestuia din urmă sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, că va face demersuri în vederea demiterii respectivei persoane din funcţia de director al D.S.V.S.A. Vaslui.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, Barbu trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care: să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor DNA, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar şi să nu exercite funcţia de preşedinte al filialei judeţene Vaslui a unui partid politic.
Inculpatului Barbu Mihai i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpatului i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Preşedintele PNL Vaslui, Mihai Barbu, trezorierul partidului, a ajuns, joi, la sediul DNA Iaşi, unde a fost chemat în legătură cu dosarul în care omul de afaceri vasluian Fănel Bogos a fost reţinut, alături de alte trei persoane, pentru instigare la şantaj şi cumpărare de influenţă, ambele în formă continuată. Liderul liberal vasluian nu a făcut declaraţii presei, menţionând doar că nu ştie de ce fost chemat de procurori.























































