Mesaj tranșant din PNL, după eșecul guvernului Veștea: „Dacă soluţie politică nu există, noi nu ne temem de anticipate”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PNL București, Sebastian Burduja, a transmis un mesaj ferm după eșecul de la votul de învestire al guvernului Veștea, afirmând că liberalii nu se tem de alegeri anticipate, în cazul în care nu va fi identificată o soluție politică pentru formarea unei majorități.

Sebastian Burduja Foto: FB
Sebastian Burduja Foto: FB

„Din când în când şi încă prea rar, dreptatea e de partea celor corecţi şi demni. Guvernul impus a adunat doar 189 de voturi, mult sub prag. Era de aşteptat. Dacă soluţie politică nu există, noi nu ne temem de anticipate”, a scris pe Facebook preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, după ce guvernul Veştea a fost respins.

Robert Sighiartău: „Guvernul trădării a căzut. Nu poți construi pe trădare și pe corupție morală”

Pe de altă parte, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a afirmat că actuala situație reprezintă un eșec politic major și a cerut convocarea de urgență a consultărilor de la Palatul Cotroceni.

„Guvernul trădării a căzut. Nu poți construi pe trădare și pe corupție morală. Au fost 48 de zile pierdute pentru România și pentru români, au fost 48 de zile de presiune pe Partidul Național Liberal”, a declarat Sighiartău.

Totodată, Sighiartău a afirmat că cei care au susținut actuala formulă guvernamentală „nu mai fac parte din PNL” și că „ștampila trădării îi va urmări toată viața”.

Guvernul condus de Adrian Veștea nu a reușit să obțină votul de învestitură în plenul reunit al Parlamentului, desfășurat luni seară. Executivul a primit 189 de voturi „pentru”, mult sub pragul necesar de 233 de voturi, în timp ce 23 de parlamentari au votat împotrivă.

Adrian Veștea a declarat, la scurt timp după anunțarea rezultatului votului din Parlament, că a încercat să construiască o majoritate parlamentară în jurul unui program de guvernare, însă demersul nu a fost finalizat cu succes. 

„Votul de astăzi nu a fost cel pe care l-am sperat pentru România. Dar votul este suveran și îl respect. Nu am cerut această poziție pentru o funcție, ci am acceptat-o pentru că țara are nevoie de stabilitate, nu de blocaj. Asta rămâne valabil indiferent de rezultatul de azi. 47 de zile fără guvern ne costă deja prea mult: fonduri europene, încredere, timp pe care nu-l mai recuperăm. Rămân convins că responsabilitatea trebuie să bată orice calcul politic”, a scris Adrian Veștea pe Facebook.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite