Mâna lungă a politicului, resimțită și pe firul angajărilor din spitale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prevederile legislației privind angajările din sistemul sanitar arată că factorul politic, în speță șeful de Consiliu Județean, joacă un rol esențial în stabilirea șefilor de spitale la nivel local, cei care la rândul lor au un cuvânt decisiv în procedura aducerii de noi salariați.

Numirea unei persoane adusă la DNA a fost făcută chiar de Federovici FOTO Facebook D.Federovici
Numirea unei persoane adusă la DNA a fost făcută chiar de Federovici FOTO Facebook D.Federovici

În cazul concursurilor de la Botoșani, despre care DNA susține că ar fi aranjate contra-cost, inclusiv Doina Federovici, șefă a Consiliului Județean și președintă a PSD Botoșani, a fost vizitată de procurori, aceștia făcând percheziții chiar și la ea acasă, pe lângă verificările de la Consiliul Județean și sediul de partid, pentru a fi ridicate probe care ar fi putut avea legătură cu cazul. „Nu am cunoștință de așa ceva”, a subliniat lidera PSD Botoșani, fiind întrebată dacă auzise de posibile șpăgi pentru angajări.

Luarea în vizor a Doinei Federovici nu e întâmplătoare, în condițiile în care prin dispoziție a unui președinte de Consiliu Județean poate fi numit un manager de spital pentru maximum 6 luni. Așadar, numirea stă în pixul unui om politic, în cazul în care nu există pe post o persoană angajată în baza unui concurs. 

Doina Caba, una dintre persoanele aduse de procurori și la DNA pentru explicații, a fost numită la finalul lui noiembrie 2020 în funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, printr-o dispoziție semnată de președinta Consiliului Județean, adică Doina Federovici, persoană care ajunsese în această funcție cu doar două luni înainte, în urma alegerilor din 27 septembrie 2020. Federovici prelua funcția de președintă de CJ de la un alt social-democrat, Constantin Macaleți (2016-2020). La nivelul CJ, inclusiv la nivel de vicepreședinți, PSD îl are pe Dorin Birta, celălalt vicepreședinte fiind Corneliu Dăscălescu, din partea ALDE.

După demisia lui Caba, Federovici l-a numit pe Iulian Angel Călin, care lucrase inclusiv ca lăcătuș mecanic și fără prea multe legături cu domeniul, acesta rezistând în funcție doar două luni, în contextul scandalului referitor la moartea Alexandrei Ivanov, o tânără de 26 de ani, cu trei copii, lăsată fără îngrijiri în spital, timp de mai multe ore. Călin era și membru PSD cu acte în regulă, după cum o dovedește o declarație de interese din iunie 2023, apoi alta, din septembrie 2023.

Șeful spitalului, rol-cheie în pregătirea angajărilor

În ceea ce privește angajările într-o instituție cum sunt spitalele județene, prevederile sunt prinse în Codul Administrativ, dar și în Hotărârea de Guvern (HG) 1336/2022 (Regulamentul-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice).

Șeful instituției este cel care taie și spânzură: „Condițiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească persoana care participă la concursul pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se stabilesc, pe baza fișei postului, la propunerea conducătorilor structurilor în care se află funcția vacantă sau temporar vacantă”, arată HG menționată mai sus. Condițiile nu sunt de multe ori prea restrictive: cetățenie română sau a altui stat din Spațiul Economic European, cunoașterea limbii române, adeverință că e apt pentru muncă, nu are condamnări definitive pentru fapte legate de corupție, securitatea națională, „infracțiuni contra umanității” sau nu execută vreo pedeapsă complementară care nu îi permite să ocupe o funcție publică, dar şi condițiile de vechime și de studii. Acest ultime două condiţii sunt și cele mai sensibile, putând fi stabilite discreționar.

Nu în ultimul rând, oamenii din subordinea managerului, dar prin aprobare instituțională, sunt cei care decid dacă e cazul de concurs sau examen (adică e un singur candidat), precum și numărul de probe.

Sistemul sanitar, unul cu multe sporuri

În domeniul sanitar, în ultimii ani nu s-a pus problema disponibilizărilor, ci s-au făcut angajări pe bandă rulantă, atât în pandemie, dar și acum, fiind dat liber pentru ocupări de posturi, spre deosebire de alte sectoare, unde sunt înghețate angajările. Apoi, sistemul sanitar este unul în care regăsim cele mai multe sporuri și beneficii: orele de gardă plătite cu spor de 50% în zilele lucrătoare și 100% în weekend și sărbători legale, orele lucrate în weekend sau sărbători legale (nu pe gardă) sunt recompensate cu spor de 100% din salariu, cei care prestează activitate în ture primesc spor de 15%, un alt spor pentru cei cu activitate în ambulatoriu, precum și indemnizație de hrană. Pe lângă acestea, în rest pot rămâne micile atenții ale pacienților.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite