Mafia pădurilor. Ioan Adam a atacat Romsilva şi din Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Adam (în imagine) a depus proiectul de modificare a Codului Silvic în toamna anului trecut, după ce avusese mai multe discuţii cu colegul său de partid, Viorel Hrebenciuc, care, de altfel, îi trimite şi un mesaj explicit.
Ioan Adam (în imagine) a depus proiectul de modificare a Codului Silvic în toamna anului trecut, după ce avusese mai multe discuţii cu colegul său de partid, Viorel Hrebenciuc, care, de altfel, îi trimite şi un mesaj explicit.

Aflaţi în plin război cu Romsilva, din cauza procesului privind retrocedările de la Bacău, deputatul Ioan Adam a încercat să amputeze puterile instituţiei prin modificarea Codului Silvic

Deputatul PSD Ioan Adam a propus, în toamna anului trecut, o iniţiativă legislativă care avea scopul de a modifica Codul Silvic. Printre altele, Ioan Adam voia revizuirea articolul 7 din actualul Cod Silvic, ce spune că „este interzisă includerea pădurilor în intravilan“. Ioan Adam a mai pus o virgulă şi a adăugat: „cu excepţia pădurilor proprietate privată ale persoanelor fizice sau juridice, care prin planuri urbanistice sunt transformate în strucuturi de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, terenuri de recreere sau de agrement“.

Această prevedere vine în sprijinul dezvoltări turismului montan, explică iniţiatorii, majoritari de la PSD, printre care şi Adam, în expunerea de motive. De fapt, iniţiatorii le-au dat liber la construit proprietarilor de păduri. Conform Codului Silvic în vigoare, un proprietar de pădure poate tăia copaci sau poate construi numai în condiţiile restrictive impuse de Romsilva, instituţia care se ocupă cu  administrarea fondului forestier. Prin trecerea pădurilor din extravilan în intravilan, aşa cum a propus Ioan Adam, proprietaii nu mai aveau nevoie de avizul Romsilva pentru a defrişa sau pentru a construi.

Mai departe, Ioan Adam mai propune şi modificarea articolulului 37 din Codul Silvic. „Pot fi scose definitiv din fondul forestier naţional: c) locuinţe sau case de vacanţă“, arată articolul menţionat. În forma dorită de Adam, articolul 37 se schimbă astfel: „Pot fi scose definitiv din fondul forestier naţional: locuinţe, case de vacanţă, pensiuni, hoteluri, moteluri, campinguri şi orice fel de strucutră turistică conexă cât şi clădirile anexe (restaurante, baruri, pub-uri, spa-uri, piscine, pârtii de schi, terenuri de sport şi agrement)“. Deci, mai întâi, Adam propune includerea pădurilor private în intravilan, le dă posibilitatea propritarilor să taie pădurea şi să construiască,  apoi lasă Romsilva fără dreptul de a controla terenurile introduse în intravilan.

Tot ca o şicană pentru Romsilva, Ioan Adam mai propune şi modificarea unui alt articol, astfel încât instituţia să nu-şi mai dea aviz pentru numirea şefilor ocoalelor silvice private.

„Sută la sută fac ordine“

Ioan Adam a depus proiectul de modificare a Codului Silvic în toamna anului trecut, după ce avusese mai multe discuţii cu colegul său de partid, Viorel Hrebenciuc, care, de altfel, îi trimite şi un mesaj explicit. „Suntem în plin război cu Romsilva! Nu-i mai cred! Vom câştiga 100%! Sută la sută fac ordine. Urât. O să le placă la toţi. O să vezi“, îi scria Viorel Hrebenciuc lui Ioan Adam. Din referatul procurorilor aflăm azi că planul cuplului Hrebenciuc – Adam, privind retrocedările de 43.000 de ha, a fost dejucat chiar de Romsilva, care a contestat dreptul de moştenitor al lui Paltin Sturza, omul aflat în cârdăşie cu Hrebenciuc şi Adam.

Pentru intervenţia sa, potrivit procurorilor DNA, Hrebenciuc ar fi urmat să primească 12.000 de hectare din partea lui Paltin Sturza. Domeniul Ghica, care ar fi trebuit să-i revină lui Paltin Sturza, se află pe raza judeţului Bacău, acolo unde Hrebenciuc mai deţine 500 de mp de teren forestier, potrivit declaraţiei de avere.  Potrivit procurorilor anticorupţie, Viorel Hrebenciuc îşi folosea influenţa politică la nivelul instituţiilor şi autorităţilor silvice din Bacău, iar avocatul Ioan Adam intervenea la judecători pentru ca hotărârea instanţei să fie în favoarea lui Paltin Sturza, beneficiarul a 43.000 de hectare de teren forestier şi naşul de cununie al lui Adam.

Deşi iniţiativa legislativă propusă de Adam a intrat în Senat pe vremea USL, modificările făcute cu dedicaţie n-au apucat să fie votate în această formulă pentru că votul senatorilor a fost abia în martie, la mai puţin de o lună de la destrămarea USL. Aşadar, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins proiectul de modificare a Codului Silvic, iar în acest moment se află la Camera Deputaţilor, însă e greu de crezut că va mai fi adoptat.

Stenogramele mafiei retrocedărilor de păduri
Referatul prin care procurorii cer arestarea ropeventivă a deputaţilor PSD Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam conţine o serie întreagă de interceptări care vor să dovedească traficul de influenţă făcut de Hrebenciuc pentru a determina Romsilva să nu mai conteste retrocedarea zecilor de mii de hectare de pădure către Paltin Sturza

* Într-o discuţie telefonică din data de 1 decembrie 2013 cu un funcţionar al comisiei judeţene de aplicare a legilor proprietăţii din cadrul Consiliului Judeţean Bacău, Hrebenciuc îi solicită relaţii în legătură cu demersurile efectuate de această instituţie cu privire la procesele civile privind suprafeţele de teren împădurit vizate de Paltin Gheorghe Sturdza, cercetat în acelaşi dosar.

Domn: Da, domnule preşedinte.
Viorel Hrebenciuc: Salut, boss, ce faci?
Domn: Vă rog, bine.
Viorel Hrebenciuc: Mă, spune-mi şi mie, deci aţi făcut aia, cerere de strămutare, comisia judeţeană?
Domn: Nu, nu, nu, e făcută de Direcţia Romsilva de la Bucureşti.
Viorel Hrebenciuc: De Romsilva, nu de voi de la Bacău?
Domn: Nu, nu, nu de noi, noi nu avem nicio treabă, doar că trebuie să treacă prin noi, ca parte în proces. De Romsilva e iniţiată şi făcută.
Viorel Hrebenciuc: Am înţeles, am înţeles.

* Într-o interceptare ambientală din data de 13 august 2014, Viorel Hrebenciuc a discutat despre punerea în posesie asupra terenurilor din comuna Brusturoasa cu Dan Costin Bengescu, la rândul său urmărit penal în dosar.

Viorel Hrebenciuc: Eu mâine după-amiază la 4 jumate vorbesc încă o dată... la Bacău, să văd dacă au primit vreun semnal. Şi dacă n-a primit, te trimit la Crăciunescu (directorul general Romsilva - n.r.) să-i spună Crăciunescu că ştie că ai avut o discuţie şi-i spune exact ce are de făcut. Ai înţeles?
Bengescu Dan: Da.
Viorel Hrebenciuc: Adică, o lucrăm...
Bengescu Dan: Aşa.
Viorel Hrebenciuc: Aşa.
Bengescu Dan: Haideţi să vă spun...?... Gata, deci n-a promis nimic, a zis că-mi rezolvă ei. Şi săptămâna trecută l-a sunat pe Sorin... ?... dă-i drumul înainte, nu-ţi mai contestă nimic.
Viorel Hrebenciuc: ...?... sau cum?

Bengescu Dan: Ai înţeles? Nu-ţi mai contestă, stai liniştit. Ne ocupăm de tot. Şi de Sibiu, ne ocupăm noi tot.

* Într-o altă convorbire, Hrebenciuc invocă alt nume greu pentru „rezolvarea situaţiei”:

Viorel Hrebenciuc: Acuma să-l folosesc pe Ilie Sârbu. Să-l calce pe cap?

* Jănică Poenaru şi Sorin Iacob, urmăriţi penal în dosarul retrocedărilor ilegale, erau dispuşi chiar să renunţe la o parte din banii ce i-ar fi primit de la „moştenitorul“ Paltin Sturdza pentru a-i corupe pe funcţionari.

Jănică Poenaru: V-aţi gândit să-i lăsaţi suprafaţa aia cuiva...?...

Sorin Iacob: Depinde cât.

Jănică Poenaru: Să i-o donaţi.
Sorin Iacob: Depinde cât.
Jănică Poenaru: Păi... că se poate...
Sorin Iacob: Da, să zică cât. Deschis.
Jănică Poenaru: Că decât cu banul, care e periculos, o donaţie făcută pe nu ştiu ce neam al lui, de-a câta spiţă...
Sorin Iacob: N-am nimic împotrivă... Dar să ne zică...

* Pe 1 decembrie 2013, deputatul Ioan Adam, nemulţumit de demersurile efectuate de de jurista Romsilva, i-a trimis lui Dan Bengescu, procuratorul lui Paltin Sturza, un sms: „Vă rog să nu vă mai lăsaţi călcaţi în picioare de comisia judeţeană Bacău şi Ghelase (director Romsilva Bacău – n.r.) care au cerut strămutarea. Asta întrece orice închipuire, iar prietenul tău (Viorel Hrebenciuc – n.r.) a fost în mod grosolan păcălit. Sunt curios ce reacţie va avea când îi vei spune pentru că în acest sens şi-a dat cuvântul, dar iată bomba“. Ca urmare a acestor acţiuni, Hrebenciuc i-a trimis lui Ioan Adam următorul sms: „Suntem în plin război cu Romsilva! Nu-i mai cred! Vom câştiga 100%!" precum şi că “Sută la sută fac ordine. Urât. O să le placă la toţi. O să vezi".

Citeşte şi:

Dosarul retrocedărilor ilegale: Dan Constantin Bengescu şi Iosif Kadas - arestaţi preventiv, iar Sorin Ion Iacob şi Jănică Poenaru - arest la domiciliu

EXCLUSIV Sentinţa judecătorească care i-a transformat în urmăriţi penal pe Ilie Sârbu, Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam

VIDEO Socrul lui Ponta, finii lui Băsescu, dar şi Hrebenciuc, suspectaţi de corupţie într-un dosar DNA privind retrocedarea a 90.000 de hectare 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite