Liga Aleşilor Locali, convocată de PNL pe 26 mai. A fost decis şi Consiliul Naţional, unde liberalii vor alege secretarul general şi un prim-vicepreşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Inquam Photos/ George Călin
Foto: Inquam Photos/ George Călin

Biroul Politic Naţional al PNL decis, miercuri, să convoace Liga Aleşilor Locali în data de 26 mai. Evenimentul va avea loc în Poiana Braşov şi vor fi prezenţi cei 1.200 de primari ai partidului. Liberalii au stabilit şi convocarea Consiliului Naţional, pe 27 mai, tot la Poiana Braşov, pentru a stabili cine va ocupa funcţia de secretar general şi un post de prim-vicepreşedinte rămas liber după schimbarea conducerii.

Cu ocazia Consiliului Naţional al PNL vor avea loc alegeri pentru funcţiile de secretar general al PNL, prim-vicepreşedinte în domeniul strategiilor politice şi vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale, potrivit unui comunicat de presă al partidului. La eveniment vor participa 1000 de delegaţi. 

De asemenea, discuţiile din cadrul Biroului Politic Naţional al PNL au vizat implementarea PNRR, mai exact stadiul îndeplinirii jaloanelor şi ţintelor asumate de România, precum şi creşterea ratei de absorbţie a fondurilor europene, mai indică sursa citată.

„PNL consideră că implementarea investiţiilor şi reformelor din PNRR este prioritară şi este nevoie de implicarea şi mobilizarea tuturor pentru a accesa fondurile europene necesare dezvoltării României şi depăşirii situaţiei economice dificile prin care trece întregul continent”, a transmis partidul. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite