Liderul deputaţilor PNL: Agresivii din Parlament vor putea fi sancţionaţi pe măsura comportamentului lor impardonabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Andronache, liderul deputaţilor PNL. FOTO Arhivă personală  / Facebook Gabriel Andronache
Gabriel Andronache, liderul deputaţilor PNL. FOTO Arhivă personală  / Facebook Gabriel Andronache

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a precizat că persoanele agresive şi cu un limbaj nepotrivit vor putea fi sancţionate „pe măsura comportamentului lor impardonabil”, după ce Curtea Constituţională a hotărât că modificările aduse Regulamentului Camerei Deputaţilor sunt constituţionale.

„Noile sancţiuni din Regulamentul Camerei Deputaţilor- declarate constituţionale de către CCR!  Agresivii din Parlament vor putea fi sancţionaţi pe măsura comportamentului lor impardonabil. De acum pentru injurii, violenţă fizică sau verbală, hărţuirea colegilor deputaţi cu telefonul sau pentru punerea în pericol a bunei funcţionări a autorităţii publice legislative parlamentarii pot rămâne fără jumătate din indemnizaţie, pot fi evacuaţi din sala de şedinţe, pot rămâne fără logistică la nivelul grupului parlamentar pentru o perioadă de 6 luni”, a scris pe pagina sa de Facebook Gabriel Andronache. 

„Sunt, în sfârşit, instrumente adecvate pentru a elimina haosul din ultimele luni existent în sala de şedinţe şi pentru a readuce conduita parlamentară în limitele decenţei! Îi incurajăm pe colegii senatori să îşi modifice Regulamentul! Chiar e necesar”, a completat liderul de grup al PNL şi unul dintre iniţiatorii modificării Regulamentului Camerei Deputaţilor.

Liderul deputaţilor PNL a precizat pentru „Adevărul” că până acum aleşii din conducerea Camerei au evitat să aplice sancţiunile în perioada între adoptare şi sesizarea Curţii Constituţionale, dar acum nu vor mai ezita. „Am evitat să le aplicăm acum.  De acum înainte nu o să mai spună nimeni că nu există. Noi vom solicita aplicarea sancţiunilor de fiecare dată când e nevoie”, a declarat Gabriel Andronache. 

Liberalul a amintit că în circuitul legislativ sunt acum modificări şi la Legea privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, precum şi la Regulamentul comun al şedinţelor Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru a fi puse în concordanţă cu Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite