Liber la alegeri parţiale. Palfi Zoltan, declarat “decedat” după o lună şi jumătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După mai bine de o lună şi jumătate, Camerea Deputaţilor a recunoscut oficial decesul deputatului UDMR Palfi Zoltan şi a declarat vacant locul lăsat liber de acesta.

Odată cu vacantarea postului din Cluj, ocupat de Palfi Zoltan, au fost scoase la bătaie alte două locuri de parlamentari din Bihor şi Olt, ca urmare a numirii lui Peter Lakatos (UDMR) şi a lui Doru Frunzulică (UNPR) la Comisia Naţională a Asigurărilor şi la Curtea de Conturi.
Guvernul va stabili, prin hotărâre, data alegerilor parţiale, termenul limită fiind de 90 de zile de la vacantărea posturilor.

Deputatul independent Mircia Giurgiu a sesizat, săptămâna trecută, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor în legătură cu faptul că au trecut cinci săptămâni de la decesul deputatului Zoltan Palfi, iar locul de deputat nu a fost vacantat.

Biroul Permanent l-a chemat la discuţii pe preşedintele Comisiei de validare, Petru Călian, şi a decis ca vacantarea locului lui Palfi să se facă odată cu vacantarea locurilor celorlalţi doi foşti deputaţi numiţi în instituţii publice, după ce vor veni comunicările în acest sens de la CSA şi Curtea de Conturi.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite