Legea salarizării unitare, în Guvern
0Guvernul ar putea aviza în şedinţa de astăzi forma finală a Legii salarizării unitare, pe care îşi va angaja răspunderea în faţa Legislativului. Liderii Coaliţiei s-au întâlnit aseară pentu a stabili cu cât va creşte salariul minim în 2011 şi mai ales pentru a cădea de acord asupra procentului de majorare a veniturilor bugetarilor.
Dezbateri privind Legea salarizării au avut loc şi luni seară în Coaliţie, însă UDMR şi UNPR nu au acceptat forma cerută de Fondul Monetar Internaţional, care prevede un salariu minim de 670 de lei în 2011.
Premierul Emil Boc a declarat, în cadrul unei emisiuni televizate, că cel mai probabil salariul minim va creşte cu rata inflaţiei. În privinţa veniturilor bugetarilor, premierul a declarat că aceştia vor mai recupera din cele 25 de procente pe care le-au pierdut anul acesta.
Potrivit unor lideri ai Coaliţiei, salariile bugetarilor se vor majora în 2011, în medie cu 14%. UDMR, UNPR şi minorităţile vor o creştere mai consistentă în cazul salariilor de până la 1.000 de lei.