Legea bugetului de stat ajunge în Parlament. Votul final va fi dat joi

0
0
Publicat:

Parlamentul dezbate săptămâna viitoare Proiectul Legii bugetului de stat și Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026. Votul final este programat joi, într-o ședință de plen reunit. 

Bugetul de stat ajunge în Parlament FOTO Inquam / George Călin
Bugetul de stat ajunge în Parlament FOTO Inquam / George Călin

Guvernul transmite Parlamentului, vineri, pe 13 martie, Proiectul Legii bugetului de stat şi Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026. Deputații și senatorii pot depune amendamente până luni, 16 martie, la 13.00. 

Luni, 16 martie, între orele 18:00 - 22:00 vor fi organizate ședinţe comune ale comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaților şi Senatului pentru examinarea, avizarea şi depunerea avizelor la Comisiile pentru buget, finanțe şi bănci

Marți, 17 martie, de la ora 09:00 la 10:30 sunt organizate dezbateri generale în cadrul Comisiilor pentru buget, finanțe şi bănci. Tot marți, 17 martie, de la ora 11:00 până miercuri, 18 martie 2026 ora 13:00 vor fi organizate dezbateri în cadrul Comisiilor pentru buget, finanțe şi bănci cu ordonatorii principali de credite și elaborarea rapoartelor asupra Proiectului Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026. 

Vot final joi

Miercuri și joi, pe 18 și 19 martie, vor fi organizate dezbaterile din plen privind cele două proiecte, urmând ca votul final să aibă loc într-o ședință de plen reunit al Senatului și Camerei Deputaților. 

Bugetul de stat a fost aprobat de Guvern joi seară, după luni de amânări. Social-democrații au anunțat că vor propune modificări în Legislativ.  „Reprezentanții PSD din Guvern vor aviza, cu obiecții, proiectul de buget pentru a depăși blocajul provocat de premierul Bolojan, în elaborarea acestui act normativ esențial pentru economia românească. Mutarea dezbaterii la nivel parlamentar va permite partidelor din Coaliție să transpună în Legea Bugetului toate elementele respinse în mod nejustificat de către șeful Executivului”.

Potrivit legii, acesta trebuia aprobat încă din noiembrie anul trecut. PSD a amenințat că nu va vota proiectul, în lipsa includerii bugetului necesar măsurilor din pachetul de solidaritate pe care îl propun pentru pensionari și alte categorii vulnerabile. Social-democrații au programat un Consiliu politic Național, duminică, 15 martie, pentru a analiza propunerile privind proiectul de buget. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite