Klaus Johannis, Stere Farmache, Mariana Gheorghe – premierii de rezervă ai lui Antonescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Naţional Executiv al PNL l-a mandatat, ieri, pe Crin Antonescu să discute cu social-democraţii despre variantele de premier independent în cazul adoptării moţiunii de cenzură.

Potrivit unor surse liberale, lista este deschisă de Klaus Johannis, dar varianta este mai mult una teoretică. "Rămâne pe listă ca semnal că noi dorim să continuăm acest proiect, dar există deja semnale serioase că primarul Sibiului nu va accepta", au afirmat sursele citate. În cazul aşteptatului refuz al lui Johannis liberalii vor avansa fie numele lui Stere Farmache, şeful Bursei de Valori Bucureşti, fie pe cel al Marianei Gheorghe , director executiv al Petrom.

Alte variante discutate la şedinţa de ieri a liberalilor au fost Claudiu Doltu, dar el este deja nominalizat pentru Finanţe. Unii dintre liderii din teritoriu au avansat nume precum cel al lui Daniel Dăianu sau Varujan Pambuccian. Acestea variante au fost respinse de Crin Antonescu care a comentat că Dăianu este un "colaborator", al lui Traian Băsescu.

Negocieri şi pe structura Guvernului

"Avem câteva variante, cel puţin trei. Nu le fac publice în acest moment din eleganţă faţă de partener, le voi face cunoscute în discuţiile cu PSD. ", a declarat, ieri, Antonescu. Întrebat dacă acceptă varianta în care Victor Ponta sau Florin Georgescu să preia funcţia de premier, Antonescu a răspus negativ. Liderul liberal spune că , după ce va stabili cu PSD numele primului-ministru, va intra în etapa următoare a negocierilor.

"După ce convenim această problemă, putem să ajungem la o anumită structură a Guvernului şi, dacă mergem pe formula unui guvern politic, cei care vom participa la această majoritate ne asumăm, proporţional cu ponderea în Parlament, anumite ministere, şi asta o facem cu oameni politici", a explicat Antonescu. El a adăugat, însă, că miniştrii PNL vor fi selectaţi din "cabinetul alternativ".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite