Kelemen Hunor: „Vom construi o ţară mai bună prin PNRR. Nu va exista nicio discriminare politică”
0
În cadrul prezentării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, vicepremierul Kelemen Hunor a afirmat că, de foarte mulţi ani, România nu a avut un proiect mare de ţară. Vicepremierul a subliniat că „PNRR este un proiect de ţară”, iar prin implementarea acestuia, „vom construi o ţară mai bună”.
„România de foarte mulţi ani nu a avut un proiect mare de ţară, ultimul proiect politic era aderarea la UE şi intrarea în Alianţa Nord Atlantică. Fără exagerare, putem afirma că PNRR este un proiect de ţară care în 150 de zile, prin farte multe discuţii, după foarte multe discuţii şi negocieri, a fost depus la Comisia Europeană şi este un plan extrem de echlibrat (...) care va garanta o prosperitate pentru toţi”, a afirmat Kelemen Hunor.
Vicepremierul a precizat că, „dacă vom reuşi să implementăm acest proiect, vom construi o ţară mai bună, o ţară mai reuşită”.
„Sunt convins că, după ce va fi citit planul, toate cele 1.200 de pagini, de către cei care au contestat în ultima perioadă şi ne-au criticat pentru acest plan, vor fi de acord că este un plan bun, un proiect de ţară aşteptat, care va uni societatea şi nu va dezbina pe termen mediu şi pe termen lung această coaliţie”, a mai declarat vicepremierul.
Ce conţine PNRR-ul trimis la Bruxelles DOCUMENT
Kelemen Hunor a mai transmis că nu va exista discriminare politică, iar toate comunităţile vor fi susţinute în mod „echilibrat” prin PNRR.
„Propunem o modalitate prin care nu va exista nicio discriminare politică, toate UAT-urile, toate comunităţile vor fi susţinute în mod echlibrat, în mod corect din acest plan”, a explicat acesta.
Premierul Florin Cîţu, vicepremierii Dan Barna şi Kelemen Hunor, precum şi ministrul Cristian Ghinea au prezentat, într-o conferinţă de presă, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în variantă trimisă la Bruxelles pe 31 mai.