Ion Iliescu: “Este obligaţia Curţii Constituţionale să valideze referendumul”

0
0
Foto Adevarul/Ion Iliescu
Foto Adevarul/Ion Iliescu

Fostul preşedinte Ion Iliescu susţine că este obligaţia Curţii Constituţionale să valideze referendumul. Iliescu a mai spus, luni, la RFI, că o coabitare Băsescu- USL devine imposibilă, iar Traian Băsescu nu ar trebui să aibă curaj să mai scoată nasul în lume.

Iliescu a mai spus, luni, la RFI, că o coabitare Băsescu- USL devine imposibilă, iar Traian Băsescu nu ar trebui să aibă curaj să mai scoată nasul în lume.

"În democraţie contează legea majorităţii şi anume a celor responsabili care îşi asumă riscul votului, nu absenteiştii, nu cei neinteresaţi de soarta cetăţii contează şi cu atât mai mult nu laşii care nu-şi asumă votul şi exprimarea opiniei într-o asemenea confruntare".

În opinia lui Ion Iliescu, "decizia Curţii Constituţionale, cu stabilirea unui prag minim minim de 50%, neuzitată în general în Europa, nu lua în calcul decizia de boicot din partea celui implicat şi a susţinătorilor săi. A ignora acest efect al boicotului înseamnă a nesocoti votul cetăţenilor activi, care s-au pronuntat, deci al celor peste nouă milioane de români".

"Realitatea demografică a României, care nu poate fi ignorată este ca nu mai există 18 milioane de români cu drept de vot. Se operează cu statistici învechite", a susţinut fostul preşedinte. El a spus că populaţia scade în fiecare an cu 200 de mii de locuitori, iar circa două milioane sunt plecaţi din ţară definitiv sau temporar. "Deci în realitate, cei nouă milioane de votanţi nu reprezintă 50%, ci circa 60% din cetăţenii cu drept de vot", continuă fostul preşedinte.

În opinia sa, "toate aceste argumente trebuie luate în considerare de Curtea Constituţională, în faţa unei realităţi, pentru a valida votul românilor la referendum. Chiar daca iese un total de aproape 50%, cu un procent-două mai puţin, el de fapt reflectă o altă realitate, o altă majoritate reală".

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite