Iohannis: Recentele declaraţii din partea Rusiei nu ne intimidează. Ponta: După cinci zile a ajuns şi Iohannis la serviciu. Să ne rugăm să nu ne atace în weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Klaus Iohannis FOTO Mediafax
Preşedintele Klaus Iohannis FOTO Mediafax

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că recentele declaraţii din partea Federaţiei Ruse legate de sistemul de apărare antirachetă sunt incorecte pe fond şi nu intimidează România. Preşedintele a arătat că aceste ameninţări fără bază reală reconfirmă faptul că abordarea României, de întărire a securităţii NATO ca reacţie legitimă la atitudinea Rusiei în regiunea Mării Negre, este cea corectă.

UPDATE Fostul premier Victor Ponta: Hai că după 5 zile a ajuns şi Iohannis la serviciu şi a răspuns la declaraţiile lui Putin! Să ne rugăm la Dumnezeu să nu ne atace Rusia în weekend sau în iulie-august când e Comandantul nostru suprem în Florida!

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, marţi, o alocuţiune cu prilejul deschiderii Programului ”Securitate în Regiunea Mării Negre. Provocări comune, viitor sustenabil”.

Şeful statului a arătat, în discurs, că regiunea Mării Negre are o semnificaţie specială pentru securitatea internaţională, fiind, pe de o parte, frontieră pentru NATO şi Uniunea Europeană şi, pe de altă parte, un punct de congruenţă comercială, culturală şi de securitate între Europa, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu.

Iohannis a adăugat că se poate spune, de asemenea, că reprezintă punctul de conexiune între Vecinătatea Estică şi cea Sudică a NATO şi Uniunii Europene, cu toate ameninţările, riscurile şi provocările care vin din aceste regiuni.

Menţionând că acest spaţiu are, prin urmare, o dinamică aparte, generată inclusiv de interesele diferite ale statelor riverane în domeniile politico-militar, economic şi energetic, preşedintele a subliniat că prezenţa unor conflicte îngheţate sau chiar active, deficitele democratice, nivelul crescut al criminalităţii transfrontaliere şi tipurile de presiuni diferite fac din această zonă una problematică, cu riscuri, dar şi crucială pentru securitatea continentului nostru şi chiar a spaţiului euro-atlantic în ansamblu.

”Din păcate, de la ultima întâlnire în acest format, situaţia de securitate din regiunea extinsă a Mării Negre nu a evoluat într-un sens pozitiv. Astăzi ne confruntăm cu un spectru mai larg de provocări, cu un complex de ameninţări pe care nu le puteam anticipa cu câţiva ani în urmă şi care fac mediul de securitate imprevizibil. În Est, avem de-a face cu Federaţia Rusă mai activă, mai agresivă cu vecinii săi, care încalcă normele de drept internaţional şi care, prin acţiunile sale de militarizare a spaţiului Mării Negre, inclusiv în Crimeea ilegal ocupată, a afectat grav echilibrul de securitate la Marea Neagră”, a afirmat preşedintele Iohannis.

El a precizat că, totodată, în Sud, asistăm la un mediu de securitate instabil, caracterizat de violenţă, terorism internaţional care afectează continentul european şi migraţie ilegală, aceste fenomene fiind favorizate şi de dificultatea găsirii unor soluţii durabile pentru criza din Siria sau Yemen şi pentru stabilizarea situaţiei din Libia şi Irak.

”Simultan, ne confruntăm cu ameninţări la adresa securităţii energetice şi cu atacuri cibernetice. La toate aceste provocări trebuie să răspundem cu fermitate şi promptitudine”, a adăugat Iohannis.

În opinia sa, cele două dimensiuni ale securităţii europene, cea Estică şi cea Sudică, trebuie tratate sistemic, prin identificarea unor opţiuni, atât pentru creşterea securităţii şi a rezilienţei statelor europene, cât şi pentru proiectarea securităţii, democraţiei şi prosperităţii în vecinătatea noastră.

Preşedintele a subliniat că trebuie oferite soluţii integrate, care să aibă în vedere elemente de securitate şi umanitare şi care să abordeze, în primul rând, cauzele focarelor de insecuritate, nu numai consecinţele acestora.

El a precizat că România acţionează responsabil şi contribuie substanţial prin iniţiativele pe care le-a promovat şi le promovează la realizarea acestui obiectiv.

Şeful statului a menţionat că România va pleda inclusiv în cadrul summit-ului NATO de la Varşovia pentru o atenţie sporită acordată Mării Negre, pe care o consideră crucială pentru securitatea regională şi euroatlantică.

”Recentele declaraţii din partea Federaţiei Ruse legate de sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice sunt incorecte pe fond, pentru că sistemul nu are absolut nicio legătură cu Rusia. Ele nu pot să ne intimideze. Dimpotrivă, aceste ameninţări fără bază reală reconfirmă faptul că abordarea noastră, de întărire a securităţii NATO ca reacţie legitimă la atitudinea Rusiei în regiunea Mării Negre, este cea corectă”, a mai afirmat preşedintele Iohannis.

El a adăugat că problema securităţii energetice, în regiunea noastră, a căpătat o dinamică şi o semnificaţie nouă odată cu anexarea ilegală a Crimeii de către Federaţia Rusă.

”Deşi nu suntem afectaţi în mod direct, nu putem fi impasibili la faptul că, prin anexarea Crimeii de către Rusia, Ucrainei, stat vecin României şi ţară cu vocaţie democratică şi pro-occidentală, îi este blocat accesul atât la incintele de stocare de gaze naturale, cât şi la resursele de hidrocarburi submarine din Marea Neagră”, a adăugat Iohannis.

Preşedintele a spus că, în acest mediu de securitate regional complex şi instabil, România urmăreşte în mod consecvent punerea în aplicare a priorităţilor sale strategice de politică externă şi de securitate: consolidarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii şi a profilului său în NATO şi în Uniunea Europeană.

”Aceste priorităţi răspund pe deplin şi aşteptărilor cetăţenilor noştri”, a mai afirmat Klaus Iohannis.

Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat vineri, din nou, România şi Polonia, suţinând că cele două state din Europa de Est ar putea să ajungă în raza de acţiune a rachetelor ruseşti doar pentru că deţin elemente ale scutului antirachetă american, pe care Moscova îl consideră un risc pentru securitatea naţională, scrie Reuters.

De asemenea, liderul rus a precizat că Kremlinul a atras atenţia în mod repetat că va lua măsuri represive împotriva statelor care adăpostesc scutul antirachetă american, însă Washington-ul şi aliaţii săi au ales să ignore toate avertismentele.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite