Iohannis: Pentru orice ameninţare care ar putea afecta România, NATO are un răspuns pe măsură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat în urma participării la Summitul NATO, organizat la Vilnius, în perioada 11-12 iulie, că România şi-a îndeplinit obiectivele stabilite. Potrivit președintelui, noile planuri de apărare ale Alianţei aduc un răspuns pe măsură pentru orice ameninţare de securitate care ar putea afecta România.

FOTO Administrația Prezidențială
FOTO Administrația Prezidențială

„România și-a îndeplinit și de data aceasta obiectivele stabilite pentru acest Summit NATO deosebit de important. Este rezultatul unei munci de echipă și mulțumesc tuturor celor implicați. Deciziile noastre de la acest Summit au demonstrat, fără echivoc, soliditatea legăturii transatlantice și unitatea Aliată”, a susținut președintele Klaus Iohnnis în urma Summitului NATO desfășurat în perioada 11-12 iulie, la Vilnius, 

În ceea ce privește postura NATO de descurajare și apărare, șeful statului român a arătat că „în mod cert facem un pas decisiv în direcția consolidării securității Aliate”, subliniind că au fost adoptate „noi planuri de apărare ale NATO, care oferă cel mai înalt nivel de securitate pentru Flancul Estic, la Marea Neagră, inclusiv pentru România”.

„Astfel, pentru orice amenințare de securitate care ar putea afecta România, Alianța are un răspuns pe măsură pregătit”, a concluzionat președintele României.

Președintele a mai dat asigurări privind existența cadrului „pentru creșterea grupurilor de luptă, inclusiv a celui din România, la nivel de brigadă, prin forțe de întărire, dacă situația o va impune”.

„Totodată, vom accelera procesele legate de pre-poziționarea de echipamente. Am mulțumit tuturor Aliaților prezenți în România pentru contribuțiile lor și am salutat anunțul Spaniei de a disloca militari în România. Deciziile luate la Summit necesită angajamente financiare pe măsură, astfel încât liderii aliați au stabilit nivelul de 2% din PIB pentru Apărare ca prag minim de la care pornim. Totodată, am abordat noi posibilități de cooperare în cadrul NATO și în relație cu partenerii Alianței, pentru a facilita dezvoltarea de capabilități și a industriei de apărare, demersuri care favorizează inclusiv revitalizarea industriei de apărare din România”, a mai arătat șeful statului.

Comandament regional pentru forțele speciale și hub regional de antrenament

Klaus Iohannis a mai anunțat constituirea unui hub regional de antrenament pentru piloții de F-16. „Trebuie să ne întărim și apărarea aeriană. De aceea, am decis să constituim în România, alături de Olanda și de alți parteneri internaționali, un hub regional de antrenament pentru piloții români de F-16, dar acest hub va fi accesibil și pentru piloții Aliați și pentru cei ucraineni. Este un rol important, pe care România și l-a asumat aici”, a anunțat președintele. 

Șeful statului a anunțat și crearea, alături de Bulgaria, a unui Comandament regional dedicat forțelor speciale, care este deschis Aliaților și partenerilor.

„Am făcut, totodată, încă un pas în consolidarea atenției NATO asupra regiunii Mării Negre, care rămâne de importanță strategică pentru securitatea euroatlantică. Comunicatul Final al Summitului se referă la necesitatea monitorizării și a evaluării mediului de securitate din zona Mării Negre. Totodată, menționează, la solicitarea României, eforturile aliate în regiune pentru asigurarea securității, siguranței, stabilității și a libertății de navigație. Este prima dată când Marea Neagră, Marea Neagră propriu-zisă, beneficiază de un paragraf distinct în Comunicatul Final al unui Summit”, a mai arătat președintele. 

Consiliul NATO-Ucraina

Klaus Iohannis a participat și la sesiunea inaugurală a Consiliului NATO – Ucraina, la care a fost prezent și Președintele Zelenski. Potrivit președintelui român, discuțiile au vizat situația de securitate și perspectivele de integrare ale Ucrainei. „Acest nou Consiliu va facilita apropierea de NATO și va permite consultări extinse ca parteneri egali. Eu am susținut un progres clar pentru concretizarea cât mai rapidă a aspirațiilor euroatlantice ale Ucrainei. Astfel, plecând de la deciziile Summitului de la București, din 2008, am simplificat procesul de aderare, renunțând la planul de acțiune prevăzut anterior”, a mai spus șeful statului.

„În același timp, România va continua să sprijine Ucraina atât timp cât va fi necesar, până când va câștiga războiul. Dincolo de consolidarea contribuției financiare pentru proiecte de cooperare ale NATO cu acest stat, am subliniat că vom continua să instruim militari ucraineni în cadrul misiunii de asistență militară a Uniunii Europene în sprijinul Ucrainei”, a mai transmis Klaus Iohannis.

În același timp, președintele a mai subliniat că a reafirmat în cadrul Summitului „necesitatea sprijinului consolidat al NATO pentru partenerii vulnerabili, în special pentru Republica Moldova”.

„În acest sens, am pledat pentru susținerea financiară a pachetului de măsuri destinat Republicii Moldova, pentru consolidarea capacităților de apărare și creșterea rezilienței. Am anunțat și o nouă contribuție financiară pentru Chișinău, pe care o vom transfera la Fondul Voluntar NATO dedicat acestui stat. În același timp, deciziile luate la Summit consemnează, așa cum a pledat România, un angajament sporit al NATO pentru întărirea rezilienței, a securității și a capacităților de apărare ale Republicii Moldova”, a mai precizat președintele.

Totodată, șefului statului român a asubliniat că va fi continuat sprijinul ferm pentru adâncirea cooperării dintre NATO și partenerii din Asia-Pacific, respectiv cu Uniunea Europeană.

„La finalul acestui Summit, pot spune cu certitudine că, pentru postura Aliată pe Flancul Estic și la Marea Neagră, a fost un succes. Mesajul principal al acestei reuniuni este acela că NATO s-a modernizat pentru o nouă eră a apărării colective. Aceasta oferă României și cetățenilor săi cel mai înalt grad de securitate și apărare din întreaga istorie”, a conchis președintele României.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite