Iohannis, la Summit NATO de la Vilnius: Voi susţine adoptarea de măsuri suplimentare pentru consolidarea Flancului Estic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Klaus Iohannis a declarat înainte de a intra la Summitul NATO că va susține adoptarea unor măsuri suplimentare privind Flancul Estic, arătând că adoptarea Planurilor de Apărare Regionale vor permite un răspuns eficient al Alianței la două amenințări majore: Rusia și terorism.

FOTO Administrația Prezidențială
FOTO Administrația Prezidențială

„Summitul care începe astăzi, la Vilnius, este nu doar unul de implementare a deciziilor adoptate anul trecut, la Madrid, ci reprezintă și un moment al deciziilor importante și al premierelor în postura Aliată și în relația NATO cu partenerii”, a psus președintele Klaus Iohannis, arătând că, „în ceea ce privește obiectivele prioritare pentru România, acest Summit are mize importante, care țin de prioritățile noastre de politică externă și de securitate”.

Totodată, președintele României a arătat că „obiectivele noastre sunt, în primul rând, cele care țin de noua postură de descurajare și apărare a Alianței, care se bazează pe conceptul de Apărare Înaintată. Acest concept a fost anunțat la Madrid, adică o prezență NATO consolidată din toate punctele de vedere”.

„Voi susține adoptarea de măsuri suplimentare pentru consolidarea Flancului Estic pe toate componentele operaționale. Adoptarea Planurilor de Apărare Regională, inclusiv a celui care include România, reprezintă un element central, care va permite un răspuns eficient al Alianței la două amenințări majore: Rusia și terorism. Urmărim, de asemenea, menținerea unei implicări sporite aliate în regiunea Mării Negre, ca regiune de importanță strategică pentru securitatea euroatlantică”, a mai spus președintele.

„În ceea ce privește Ucraina, România va continua să fie un susținător ferm al integrării în NATO. Voi susține un angajament sporit în termeni politici și practici, care să permită o mai mare apropiere a acestui stat de Alianță. Dorim să marcăm progrese în ceea ce privește aderarea Ucrainei la Alianță construind pe baza angajamentului asumat de NATO la București, în 2008. Am semnat, după cum probabil vă amintiți, o declarație bilaterală cu Președintele Zelenski privind susținerea pentru integrarea euroatlantică a Ucrainei, acest lucru s-a întâmplat când am avut întâlnirea de la Chișinău, pe 1 iunie. Organizarea primei reuniuni a Consiliului NATO-Ucraina, cu participarea Președintelui Zelenski, va fi un moment de importanță simbolică, pentru că vom avea Ucraina la masă, ca partener de dialog egal cu ceilalți. Pentru noi, este esențială menținerea unității aliate în luarea deciziilor pe această temă”, a mai transmis Klaus Iohannis.

Șeful statului a arătat totodată că „la aceasta se adaugă sprijinul pentru partenerii vulnerabili, mai ales pentru Republica Moldova, cea mai expusă presiunilor Rusiei. Astfel, voi avea un mesaj fără echivoc cu privire la susținerea consolidării capacității de apărare și a rezilienței Republicii Moldova”.

„La Summit voi puncta și valoarea de netăgăduit a legăturii transatlantice pentru securitatea noastră, a tuturor, în special în actualul context de securitate. De asemenea, voi susține adoptarea unui angajament sporit în ceea ce privește investițiile în apărare, necesar pentru a consolida așa-numitul Defence Pledge, din 2014”, a mai transmis președintele.

În încheiere, șeful statului român, Klaus Iohannis, a salutat acordul între Suedia și Turcia, facilitat de Secretarul General al NATO, care marchează progrese mult așteptate în ceea ce privește aderarea Suediei, arătând că speră ca acest proces să se finalizeze cât mai curând.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite