Iohannis: Evoluţiile actuale de securitate din vecinătatea noastră directă dovedesc, încă o dată, că măsurile luate de NATO sunt necesare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
captura video Iohannis la brigada multinationala

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, într-o vizită la Brigada Multinaţională din Craiova, că evoluţiile actuale din vecinătatea ţării dovedesc, încă o dată, necesitatea măsurilor luate de NATO. Şeful statului le-a mulţumit aliaţilor NATO care contribuie la structurile multinaţionale aflate pe teritoriul României şi a lansat invitaţia şi pentru alte state aliate de a lua în considerare contribuţii cu forţe naţionale la aceste structuri.

„Îmi face plăcere să revin astăzi la Craiova şi să fiu din nou alături de militarii Brigăzii Multinaţionale Sud-Est, cea de-a doua unitate operaţională a NATO înfiinţată pe teritoriul ţării noastre, după ce, în octombrie 2017, am vizitat această structură împreună cu Secretarul General al NATO, domnul Jens Stoltenberg”, a transmis Klaus Iohannis în cadrul vizitei sale la Brigada Multinaţională. 

Şeful statului a arătat că s-a implicat în mod direct în efortul de consolidare a prezenţei NATO, încă de la începutul primului său mandat. „Încă de la începutul primului meu mandat de Preşedinte al României, am fost direct implicat în efortul naţional pentru consolidarea prezenţei aliate în România şi în regiunea Mării Negre. Astfel, în urma eforturilor noastre intense şi consecvente la nivel politico-diplomatic, pe care le-am coordonat personal îndeaproape, am reuşit să obţinem consacrarea la nivelul Alianţei a realităţii că securitatea regiunii Mării Negre este parte integrantă şi esenţială a securităţii euroatlantice”, a arătat şeful statului. 

Preşedintele a mai arătat că „în plan concret, în ultimii 7 ani, acest efort se reflectă într-o serie de rezultate remarcabile din punct de vedere diplomatic şi militar. În 2015, am înfiinţat, la Bucureşti, Unitatea NATO pentru Integrarea Forţelor şi Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est, structuri care constituie o parte importantă a măsurilor de reasigurare, iar ulterior de descurajare şi apărare pe Flancul Estic.

Potrivit preşedintelui, în urma anexării ilegale a Crimeei, a început adaptarea la un mediu marcat de noi provocări, în care România a fost profund angajată.  „După anexarea ilegală de către Rusia a Peninsulei Crimeea, am început un proces amplu şi complex de adaptare politică şi militară a NATO la un mediu de securitate marcat de noi provocări şi de comportamentul tot mai agresiv al Rusiei în regiune. Iar România a fost profund angajată în aceste demersuri”, a mai transmis şeful statului.

„Am continuat prin înfiinţarea aici, la Craiova, a Comandamentului Multinaţional de Brigadă Sud-Est, ca rezultat al deciziei noastre comune şi ferme, ca aliaţi, de a consolida apărarea pe Flancul Estic al NATO prin înfiinţarea unei prezenţe aliate avansate adaptate. Această structură, la fel ca şi cele menţionate anterior, şi Comandamentul Multinaţional de Corp, recent înfiinţat la Sibiu, reflectă hotărârea României, a aliaţilor şi a NATO ca întreg de a lucra împreună, în solidaritate şi deplină unitate, pentru a întări postura de descurajare şi apărare a NATO pe Flancul Estic, în regiunea Mării Negre şi în spaţiul euroatlantic în ansamblu”, a mai completat preşedintele Klaus Iohannis. 

Preşedintele Iohannis a mai transmis că România România îşi va îndeplini toate angajamentele asumate, arătând că NATO reprezintă cea mai solidă garanţie de securitate pentru ţara noastră. 

„În timpul relativ scurt de la constituirea acestor structuri NATO în România, am înregistrat progrese semnificative în ceea ce priveşte creşterea capacităţii operaţionale şi interoperabilitatea forţelor României cu cele ale aliaţilor noştri. Alianţa Nord-Atlantică promovează şi asigură apărarea colectivă a statelor membre şi a cetăţenilor lor, apără valorile democratice, facilitează cooperarea şi consultarea între aliaţi pe probleme de apărare şi securitate şi previne conflictele, iar Brigada Multinaţională Sud-Est este parte a acestor demersuri. Iată de ce NATO reprezintă, fără niciun dubiu, cea mai solidă garanţie de securitate pentru România, aspect deosebit de important, mai ales în condiţiile acutizării riscurilor, ameninţărilor şi provocărilor la adresa securităţii europene. În ceea ce ne priveşte, România îşi va îndeplini toate angajamentele asumate, contribuind astfel la statutul NATO de cea mai puternică şi eficientă Alianţă de apărare colectivă din istorie”, a mai transmis şeful statului. 

„Este deosebit de importantă o cooperare complementară întărită NATO-UE în domeniul securităţii”

„Evoluţiile actuale de securitate din vecinătatea noastră directă dovedesc, încă o dată, că măsurile luate de NATO sunt necesare, iar România, la rândul său, este hotărâtă să-şi îndeplinească angajamentele asumate, conform deciziilor luate în cadrul Alianţei. Din această perspectivă, rolul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est este cu atât mai important în asigurarea securităţii regiunii Mării Negre”, a mai transmis şeful statului. 

Potrivit preşedintelui, „deciziile recente luate de Statele Unite ale Americii şi de Franţa, care ne sunt aliaţi şi parteneri strategici puternici, de a asigura o prezenţă militară concretă în România, reprezintă un semnal ferm de coerenţă şi consistenţă a solidarităţii euroatlantice”. 

Şeful statului a salutat „angajamentul solid şi substanţial al Poloniei în ţara noastră, încă de la constituirea acestei structuri multinaţionale”, explicând că „trupele polone aflate efectiv în ţara noastră, alături de trupele române aflate în Polonia reprezintă expresia concretă a parteneriatului strategic extrem de valoros între Bucureşti şi Varşovia”. 

„România îşi va moderniza, în continuare, capabilităţile militare şi va dezvolta structura de forţe, acordând o atenţie deosebită unei tot mai bune instruiri a forţelor sale armate, inclusiv prin exerciţii militare desfăşurate în cadru aliat”, a mai spus Klaus Iohannis, aratând că „angajamentul de a aloca cel puţin 2% din PIB pentru Apărare în perioada următoare rămâne neschimbat, ceea ce va conduce la creşterea continuă a capacităţii de apărare a ţării noastre”

„Atât prin eforturile proprii depuse în plan militar, cât şi prin participarea aliaţilor noştri la structurile multinaţionale constituite în ultimii ani pe teritoriul ţării noastre, dăm consistenţă profilului României de pilon de stabilitate şi securitate la nivel regional şi ne adaptăm situaţiilor în permanentă evoluţie. Totodată, suntem preocupaţi să consolidăm capacitatea de reacţie şi rezilienţa instituţiilor publice, dar şi la nivelul întregii societăţi, pe fondul intensificării provocărilor de securitate de toate tipurile şi în toate mediile, în special a celor de tip hibrid”, a mai declarat Klaus Iohannis. 

În discursul său, preşedintele a mai explicat că „în acest context, este deosebit de importantă o cooperare complementară întărită NATO-Uniunea Europeană în domeniul securităţii. Conjugarea eforturilor celor două organizaţii aduce, cu siguranţă, valoare adăugată securităţii ţării noastre şi celei europene, desigur, cu evitarea oricăror duplicări şi plecând de la rolul prioritar al Alianţei în domeniul apărării”. 

În final, Klaus Iohannis s-a adresat militarilor prezenţi, pe care i-a îndemnat să se pregătească cu aceeaşi tenacitate şi dăruire. „Vă mulţumesc pentru efortul depus şi pentru profesionalismul pe care îl dovediţi în procesul de instruire, precum şi în misiunile multinaţionale la care participaţi! Vă îndemn să vă pregătiţi în continuare cu aceeaşi tenacitate şi dăruire pentru nobila misiune de apărare a României şi a spaţiului euroatlantic”, le-a transmis preşedintele militarilor prezenţi. 

„Le mulţumesc, totodată, aliaţilor noştri din NATO care contribuie la structurile multinaţionale aflate pe teritoriul României şi, de asemenea, lansez invitaţia şi pentru alte state aliate de a lua în considerare contribuţii cu forţe naţionale la aceste structuri”, a mai transmis şeful statului. 

Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat Brigada Multinaţională Sud-Est a NATO însoţit de ministrul Apărării, Vasile Dîncu. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite