Iohannis, după ce s-a întâlnit cu protestatarii de la Cotroceni: Înţeleg să ascult vocea tuturor românilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a scris pe Facebook, după ce miercuri seară a ieşit să stea de vorbă cu protestatarii din faţa Palatului Cotroceni, că înţelege să îşi exercite mandatul de preşedinte ascultând vocea tuturor românilor, indiferent de opţiunile lor şi că este "absolut firesc să existe diferenţe de păreri", fiind dreptul fiecărui cetăţean să-şi exprime convingerile paşnic şi civilizat.

„Am fost în această seară să vorbesc cu oamenii care protestează de câteva zile în faţa Palatului Cotroceni. Înţeleg să îmi exercit mandatul de preşedinte ascultând vocea tuturor românilor, indiferent de opţiunile lor. Este absolut firesc să existe diferenţe de păreri şi puncte de vedere şi este dreptul fiecărui cetăţean de a-şi face cunoscute convingerile, în mod paşnic şi civilizat", scrie Iohannis pe reţeaua de socializare la aproximativ o oră după ce a ieşit să dioscute cu protestatarii din faţa Palatului Cotroceni.

Miercuri seară, preşedintele Klaus Iohannis a mers la protestatarii din faţa Palatului Cotroceni încercând să aibă un dialog cu ei. 

În jurul orei 18.10, preşedintele a ieşit din curtea Palatului Cotroceni şi a traversat strada, mergând la manifestanţi. Şeful statului a stat acolo câteva minute, încercând să aibă un dialog cu protestatarii. 

„Suntem cu toţii români", le-a spus preşedintele protestatarilor. Ei l-au huiduit şi i-au reproşat că a dezbinat ţara, strigând „Demisia“.

După plecarea preşedintelui, angajaţi ai Administraţiei Prezidenţiale le-au dus protestatarilor ceai, însă ei l-au refuzat.

La ora transmiterii acestei ştiri, în faţa Palatului Cotroceni sunt peste 100 de manifestanţi, care protestează pentru a patra zi consecutiv.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite