Iohannis, despre o majorare cu 11% a pensiilor: Trebuie să se încadreze în bugetul alocat pentru pensii
0Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, referitor la procentul de 11% avansat de premierul Nicolae Ciucă pentru majorarea pensiilor, că o astfel de creştere trebuie să se încadreze în bugetul pentru pensii.

„Trebuie să vedem lucrurile aşa cum sunt în realitate. Atâta vreme cât pensiile de stat au un anumit buget, creşterea trebuie să se încadreze în acest buget, or datele acestea sunt la Ministerul Finanţelor şi la Guvern. Solicitarea mea către Guvern a fost să creştem pensiile şi salariile şi să nu lăsăm oamenii să poarte singuri povara inflaţiei, dar cu cât se realizează această creştere trebuie să se calculeze la Finanţe şi, la modul mai general, în Guvern", a spus şeful statului, înaintea primei reuniuni a Comunităţii Politice Europene, potrivit Agerpres.
Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat, luni, că a discutat în partid că procentul cu care se pot majora pensiile nu trebuie să producă un deficit mai mare la buget, iar în acest moment limita de creştere este de aproximativ 11%.
Preşedintele Klaus Iohannis participă joi, la Praga, la reuniunea Comunităţii Politice Europene, iar vineri este programată reuniunea informală a Consiliului European.
Context:
Partidele politice s-au întrecut în ultimele luni pe avansarea unor procente tot mai mari pentru majorarea pensiilor. Singurul care a rămas rezervat e premierul Nicolae Ciucă, în așteptarea tuturor datelor privind bugetul pe 2023.
În timp ce PSD a insistat cu procentul de 10%, fostul șef PNL, Florin Cîțu a afirmat că pensiile pot fi mărite cu 15%, iar prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan a avansat procentul de 16%, susținând că în cazul în care social-democratul Adrian Căciu nu găsește resursele de finanțare, ar trebui să plece de la conducerea ministerului de Finanțe.
În același timp, Forța Dreptei a depus un proiect pentru creșterea pensilor cu 18%, partidul neavând însă un grup în Legislativ.
Și PMP, formațiune care nici măcar nu este reprezentată parlamentar, a avansat cifra de 25%. Și mai mult plusează Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene din partea USR, care a negociat PNRR. USR-istul a explicat într-un mesaj pe Facebook faptul că Guvernul poate mări pensiile și cu 27%, dacă vrea.
Ulterior, șeful Guvernului, chestionat cu privire la modul în care s-a ajuns doar la acest procent, cu toate că erau vehiculate măriri mai mari ale pensiilor, a spus că „propuneri au venit din mai multe direcții, de la mai mulți oameni”, însă liderii guvernamentali sunt datori să își păstreze responsabilitatea și să vină cu acele propuneri, „care sunt sustenabile pe bugetul de stat”.