Iohannis, decorat de Preşedinţia Germaniei
0
Liderul PNL, Klaus Iohannis, a fost onorat de preşedintele Germaniei cu distincţia Crucea de Ofiţer al Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania, în semn de deosebită apreciere şi recunoaştere a unor merite deosebite ale acestuia, informează un comunicat al Ambasaderi germane la Bucureşti.
Şeful diplomaţiei germane în România, E.S. Werner Hans Lauk, i-a înmânat primarului Johannis diploma şi insignele ordinului, apreciind că „noul ordin acordat politicianului român este un semn important, vizibil al aprecierii aduse activităţii continue a acestuia, ale cărei efecte sustenabile sunt de termen lung şi se adresează comunităţii germane din România, favorizând, pe cale de consecinţă, foarte puternic şi nemijlocit şi relaţiile româno-germane.“
Onorat de acest primirea acestui merit, primarul Sibiului -a declarat dispus să contribuie şi în viitor la aprofundarea relaţiilor româno-germane, sperând ca „împreună cu Ambasadorul Republicii Federale Germania, să poată derula multe alte proiecte comune, spre binele ambelor ţări.“
În 2006, Preşedintele Republicii Federale Germania i-a acordat deja lui Iohannis Crucea de Cavaler al Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania. Crucea de Ofiţer reprezintă, prin urmare, o „ridicare în rang”, se arată în comunicatul Ambasadei.
„Republica Federală Germania îi mulţumeşte lui Klaus Iohannis, în acest astfel, şi îşi exprimă în acelaşi timp încrederea că domnul primar va rămâne şi de-a lungul viitorului său parcurs pasionatul avocat al prieteniei dintre România şi Germania, aşa cum este cunoscut şi apreciat în Germania.“