Iohannis: Am fost în zona vilei Dante, dar la o întâlnire de adio pentru Duane Butcher. Ambasada SUA: Pe 10 iulie am găzduit un eveniment la vila Dante

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis a fost văzut în preajma vilei Dante FOTO Captură Antena 3
Klaus Iohannis a fost văzut în preajma vilei Dante FOTO Captură Antena 3

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, proaspăt desemnat candidatul ACL la Preşedinţie, dezminte faptul că s-ar fi întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu în urmă cu câteva zile, atunci când maşina sa a fost fotografiată în zona vilei Dante, reşedinţa preşedintelui Traian Băsescu.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Ambasadei SUA, Angela Gemza, a confirmat că în data de 10 iulie a avut loc un eveniment la vila Dante. „În după-amiaza zilei de 10 iulie am găzduit la vila Dante un eveniment la care au participat mulţi oaspeţi români şi străini. Ambasada SUA nu face publice listele de invitaţi la evenimentele sale“,  a declarat Gemza, citat de Mediafax.

Anterior, Iohannis a spus că prezenţa sa în zonă s-a datorat evenimentului găzduit de Ambasada SUA. „Aş vrea în mod excepţional să fac o precizare legată de o informaţie: eu nu m-am întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, evenimentul la care a fost fotografiată sau filmată maşina mea a fost un eveniment care a fost în zonă la vila Dante, unde am participat la o întâlnire nepublică, întâlnire de adio pentru vechiul însărcinat cu afaceri al SUA. Este o confuzie regretabilă şi pot să vă spun că atunci când vor avea loc întâlniri de interes public vă voi spune eu acest lucru“, a spus Iohannis.

Liderul PNL spune că nu s-a mai întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu din 2008. „Nu am fost nici sunat, nici contactat, ultima întâlnire pe care am avut-o cu preşedintele Băsescu a fost, dacă bine îmi amintesc, undeva la începutul anului 2008. De atunci, nu ne-am mai întâlnit, nici nu ne-am mai căutat!“, a mai spus Iohannis.

Antena 3 a prezentat aseară imagini cu maşina lui Klaus Iohannis în apropierea zonei vilei Dante, reşedinţa preşedintelui Traian Băsescu.

Pe aceeaşi temă:

Klaus Iohannis, la Adevărul Live: Ponta nu a fost bărbat când a introdus tema religioasă în campanie. A fost o încercare slăbuţă

Klaus Iohannis, preşedinte PNL şi aproape nominalizat drept candidat al Alianţei Creştin Liberale în cursa pentru Cotroceni, a fost, la Adevărul Live, pentru a vorbi despre ce fel de preşedinte vrea să fie pentru România următorilor cinci ani.


ACL şi-a împărţit funcţiile: Klaus Iohannis - preşedinte, Cătălin Predoiu- premier. Blaga - şef de campanie. Klaus: Voi fi un preşedinte ferm

Alianţa Creştin-Liberală (ACL) a anunţat, oficial, astăzi, că preşedintele PNL, Klaus Iohannis, va fi candidatul dreptei pentru alegerile prezidenţiale. Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedintele PDL, va fi desemnat premier, în cazul în care ACL va câştiga scrutinul, iar Vasile Blaga a fost desemnat şef de campanie.

Klaus Iohannis über alles: liderul PNL a câştigat lupta internă cu Cătălin Predoiu

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a ieşit deasupra lui Cătălin Predoiu în sondajele separate comandate de PNL şi de PDL. Primarul Sibiului va fi desemnat luni candidatul Alianţei Creştin Liberale la alegerile prezidenţiale.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite