Incertitudine totală pentru pensiile private. Proiectul legii Pilonului II și III, amânat pe termen nedeterminat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea care stabilește noi reguli privind plata pensiilor din Pilonul II și Pilonul III este amânată pe termen nelimitat, după dezbaterile pornite în spațiul public pe tema inițiativei.

FOTO Inquam / Octav Ganea
FOTO Inquam / Octav Ganea

UPDATE Năsui și Câciu dau exemplul SUA

Cei doi foști miniștri USR și PSD ai Economiei și Finanțelor, Claudiu Năsui și Adrian Câciu vorbesc despre greșeli făcute de Guvernul Bolojan în privința strategiei pentru creșterea veniturilor la bugetul de stat, subliniind problemele noii legi pentru Pilonul II de pensii.

Năsui este de părere că a fost o eroare ca majorarea taxelor să vină înaintea măsurilor de austeritate din administrație. Pentru că acum presiunea este una scăzută.

Claudiu Năsui, fost ministru USR punctează că modul de plată al pensiilor din Pilonul II trebuie să rămână la latitudinea beneficiarului. „Poate să fie 5%, poate să fie 10%, poate să fie și o rentă viageră, dar să fie decizia omului. Și dacă nu este de acord cu ceea ce i se oferă, trebuie să își poată retrage bani. (…) De fapt le curg balele după bani noștri. Ei nu știu cum să mai facă rost de bani și asta este de fapt problema fundamental pentru care apar astfel de proiecte”, explică Năsui.

Fostul ministru PSD Adrian Căciu spune că actuala lege sprijină „lenea” administratorilor de pensii private: „Trebuie să convingi beneficiarul. Ce bine ar fi să eșalonăm, dacă eu îi ofer asta, asta, asta. Totul ar fi de-a gata. Vine o lege și spune nu, banii voștri, ai românilor, îi dau lui Popescu sau Ionescu și nu îi luați de acolo 10 ani de zile. Nu este fair (n. r. – corect)”.

Cei doi au invocat exemplul SUA. „Pensiile private sunt garantate și există un fond de garantare. Eu cred că ASF în momentul acesta ar trebui să se ocupe mai mult ca acel fond de garantare, adică fondurile de pensii private să își pună provizioanele în acel fond de garantare”, mai spune Adrian Căciu.

Pachetul II face diferența în privința credibilității Guvernului, punctează Adrian Căciu, explicând că drafturile legilor trebuie să vină imediat după precizările din conferințele de presă și să asigure constituționalitatea legilor, în cazul unui control la CCR.

Potrivit celor doi este nevoie de o sesiune extraordinară și de asumarea guvernului și pe cel de-al doilea pachet de măsuri.

Ce spun experții

Pensiile din Pilonul II au stârnit dezbateri aprinse în spațiul public. Inițiativa a fost în primă lectură în ședința de vineri, 8 august, a Guvernului. Adoptarea a fost însă amânată, iar acum este blocată pe termen nelimitat, nefiind clar când vor fi stabilite cu exactitate noile prevederi, potrivit unor surse Digi24. 

Plata în rate a pensiilor private a stârnit haos în piață încă de când a fost pus în transparență decizională proiectul de lege. Iar haosul a fost adâncit de explicațiile oficialilor. Întrebat ce ar trebui să înțeleagă românii din proiectul de lege privind plata eșalonată a pensiilor private, șeful ASF, Alexandru Petrescu a răspuns:

„Sunt preocupat de cei tineri care astăzi intră în sistem şi pot avea un risc mai ridicat dacă vom continua să perpetuăm o legislaţie care permite retragere integrală la un moment dat, astfel încât trebuie să găsim o medie în care absolut toţi românii sau toţi contibuabilii şi participanţii să aibă garantate veniturile din fondurile acumulate. E foarte important să vă spun când spunem de sume integrale, media de acumulare pe cont individual pe pilonul 2 este 19.900 de lei”.

Președintele Asociației administratorilor de pensii private, Radu Crăciun contrazice afirmațiile venite din ASF. El a precizat că fondurile de pensii sunt „foarte lichide” şi „pot face faţă plăţilor, fără nicio problemă, inclusiv vârfurilor de plăţi care vor veni”.

Oamenii trebuie ajutaţi să ia decizii corecte pe baza unor informaţii corecte şi complete. Ori riscul pe care îl vedem astăzi, când informaţiile vehiculate nu sunt de o calitate foarte bună, este ca oamenii să ia decizii proaste. Spre exemplu, sunt participanţi care au ales să-şi retragă banii eşalonat şi care, panicaţi de ceea ce citesc, s-au răzgândit şi vor să-şi retragă toţi bani deodată. Asta pentru ei înseamnă un cost suplimentar, o pagubă, pentru că impoziţul pe care îl vor plăti va fi mai mare decât cel pe care îl plăteau în varianta plăţilor eşalonate”, a explicat, potrivit News.ro, Radu Crăciun, preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).  

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite