Imunitatea lui Titus Corlăţean a ajuns, în sfârşit, la Comisia Juridică. Când va fi votul final

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Senatului încearcă a luat act de cererea DNA de începere a urmăririi penale pe numele senatorului PSD Titus Corlăţean, după ce în ultimele două săptămâni nu au avut cvorum, pentru transmiterea.

UPDATE Vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru: Biroul permanent a luat act de scrisoarea procurorului general cu privire la dosarul care îl priveşte pe domnul senator Titus Corlăţean. S-a fixat un prim termen pentru evaluarea dosarului la Comisia juridică — 7 iunie, imediat după alegeri, pentru ca respectiva comisie să fie în plen şi să poată lucra, urmând ca tot în 7 iunie comisia să prezinte prima evaluare Biroului permanent, iar acesta să stabilească în continuare conform Regulamentului Senatului foaia de parcurs a acestui dosar. Prima evaluare se face după un termen de cinci zile. Procesul de evaluare se va finaliza pe 7 iunie şi va fi prezentat un rezultat în Biroul permanent, urmând ca acesta, luând act de poziţia Comisiei juridice, să stabilească termenul pentru raport. Conform procedurii, termenul maxim prevăzut de lege pentru raport este de 14 zile. Eu bănuiesc că, făcându-se deja o evaluare, chiar dacă sunt 16 volume şi va dura un pic, nu se va merge pe termenul maxim prevăzut de lege, ci, dimpotrivă, cred că foarte repede comisia va prezenta şi raportul.

Şedinţa Biroului Permanent al Senatului urmează să înceapă la ora 11.00, cvorumul de lucru fiind de şapte senatori, din cei 13 membri ai conducerii forului legislativ.  Potrivit preşedintelui comisiei juridice, Cătălin Boboc (PNL), dacă Biroul Permanent va lucra, cererea DNA în cazul senatorului Titus Corlăţean va ajunge imediat la comisia juridică, care va stabili o săptămână ca interval de studiere a dosarului de către Corlăţean. 

Timp de două săptămâni, senatorii din Biroul Permanent au încercat să se reunească în şedinţă, însă de fiecare dată s-a constatat absenţa cvorumului de lucru. Dacă în prima săptămână au lipsit reprezentanţi de la toate formaţiunile politice, săptămâna trecută, reprezentanţii PNL s-a mobilizat şi au venit toţi la şedinţă. 

Liberalii i-au acuzat pe social-democraţi că se aflau în cvorum, săptămâna trecută, dacă vicepreşedintele Senatului din partea PSD, Constantin Mitu, nu ar fi părăsit şedinţa, astfel că nu s-a reuşit stabilirea cvorumului de lucru.

Potrivit procedurii prevăzute în Regulamentul Senatului, Biroul Permanent urmează să trimită solicitarea DNA la Comisia juridică, care are termen maxim 14 zile pentru elaborarea raportului legat de solicitarea făcută de către procurori. În această perioadă, Titus Corlăţean poate să-şi studieze dosarul la comisie. După finalizarea raportului de către Comisia juridică, plenul se va pronunţa asupra cererii DNA, prin vot secret, cu bile.

De ce cere DNA ridicarea imunităţii

Referatul DNA prin care se solicită încuviinţarea urmăririi penale a senatorului Titus Corlăţean, fost ministru de Externe, a sosit, în urmă cu două săptămâni, la Senat. „Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Senatului să formuleze cererea de efectuare a urmăririi penale faţă de Corlăţean Titus, fost ministru al afacerilor externe, actual membru al Senatului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, în modalitatea normativă prevăzută de art. 297 din Codul penal, cu aplicarea art.132 din Legea nr. 78/2000 şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale, în modalitatea normativă prevăzută de art. 385 alin. 1 din Codul penal”, a anunţat anterior Biroul de presă al Parchetului instanţei supreme.

Titus Corlăţean a fost audiat în octombrie 2015 la DNA, el spunând atunci că s-a prezentat în calitate de martor, în dosarul privind votul din diaspora la algerile prezidenţiale.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite