Iliescu, despre SPP: Auzim că de ce este nevoie de un astfel de serviciu, de cine se tem demnitarii, de popor? E o abordare care nu serveşte interesului public

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Iliescu FOTO Shitterstock
Ion Iliescu FOTO Shitterstock

Fostul preşedinte Ion Iliescu afirmă, cu ocazia Zilei Serviciului de Protecţie şi Pază, că abordarea potrivit căreia demnitarii nu ar avea nevoie de un asemenea serviciu „nu serveşte interesului public, şi este tot mai departe de contextul în care ne aflăm". Protecţia demnitarilor trece dincolo de culoarea politică, mai arată fostul şef de stat.

„Înfiinţarea, în urmă cu 32 de ani, a Serviciului de Protecţie şi Pază era unul dintre paşii necesari pentru edificarea unui sistem instituţional al siguranţei naţionale, în acord cu noile valori şi principii, proclamate în documentul fundamental al Revoluţiei Române. Serviciul are funcţii similare cu cele ale celor din lumea occidentală. Auzim, nu o dată, că de ce este nevoie de un astfel de serviciu, de cine se tem demnitarii, de popor? Este o abordare care nu serveşte interesului public, şi este tot mai departe de contextul în care ne aflăm. Protecţia instituţiilor statului este activitatea sa fundamentală, şi asta trece dincolo de culoarea politică a celor care conduc la un moment dat aceste instituţii", a scris Iliescu sâmbătă pe blogul său, în condiţiile în care ultima sa postare era din 22 decembrie. 

Fostul şef de stat afirmă că serviciul a trecut, în timp, prin procese de modernizare, de adaptare la sarcinile în schimbare şi a devenit o şcoală pentru formarea de cadre necesare şi altor instituţii militare ale României, iar "conlucrarea cu alte servicii, în special cu acelea din NATO, a devenit o activitate permanentă, şi dă rezultate".

"Este de dorit ca, în procesul de adoptare a noilor legi care guvernează siguranţa naţională, reformele din SPP şi misiunile sale să fie bine definite, şi să-şi găsească resursele necesare îndeplinirii lor. Cea mai importantă resursă a Serviciului sunt oamenii, pregătirea lor, devotamentul lor. Este mai mult decât o pregătire militare. Este una deschisă şi către alte domenii, care să permită angajaţilor lui să ia decizii în situaţii complicate. Cu ocazia Zilei Serviciului de Protecţie şi Pază , le urez angajaţilor Serviciului, civili şi militari, succes în misiunea lor şi le transmit felicitările mele", scrie Ion Iliescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite