Honorius Prigoană s-a înscris în PNL: "Nu m-am consultat cu tata. E viaţa mea, e cariera mea politică"

Honorius Prigoană, fiul democrat-liberalului Silviu Prigoană şi fost candidat pentru un post de deputat din partea PDL în 2010, s-a înscris vineri în Organizaţia Municipală a PNL Bucureşti, adeziunea fiind semnată de preşedintele interimar al PNL, Daniel Chiţoiu.
„Fostul candidat la alegerile parlamentare pentru Camera Deputaţilor Honorius Prigoană s-a înscris vineri, 31 august a.c., în Organizaţia Municipală a PNL Bucureşti. Adeziunea a fost semnată de preşedintele interimar al PNL, Daniel Chiţoiu. Honorius Prigoană va activa în cadrul organizaţiei PNL a Sectorului 2", se arată într-un comunicat al Organizaţiei Municipale PNL Bucureşti.
Fiul democrat-liberalului Silviu Prigoană a declarat pentru Mediafax că nu s-a consultat cu tatăl său pentru a intra în PNL. „Nu m-am consultat cu el. Ştia că sunt nemulţumit de calea pe care merge PDL şi i-am spus că ne vom despărţi. Dar l-am pus în faţa faptului împlinit, pentru că e viaţa mea, e cariera mea politică. În politică, la fel ca şi în viaţă, fiecare are drumul lui. El mi-a urat succes, la fel cum îi urez şi eu lui”, a precizat Honorius Prigoană.
Întrebat dacă vizează o funcţie în partid sau o candidatură din partea PNL, Honorius Prigoană a arătat că este prea devreme să poarte o asemenea discuţie, în acest moment el fiind un simplu membru. Cu toate acestea, el speră să facă „politică de performanţă”, iar partidul va decide cu privire la viitorul carierei sale politice.
Honorius Prigoană a candidat la începutul anului 2010, din partea PDL, pentru postul de deputat rămas vacant după plecarea lui Bogdan Olteanu la BNR.





















































