Haşotti: "Mona se ştia din 2000 cu dosar de informator"

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputata Mona Muscă ştia încă din 2000 că are dosar, din cauză că a făcut poliţie politică, însă în acel moment parlamentarul era sigur că dosarul său nu va fi publicat, a declarat,

Deputata Mona Muscă ştia încă din 2000 că are dosar, din cauză că a făcut poliţie politică, însă în acel moment parlamentarul era sigur că dosarul său nu va fi publicat, a declarat, ieri, vicepreşedintele PNL Puiu Haşotti. El a arătat că, în septembrie 2000, a participat la o reuniune convocată de Valeriu Stoica, în biroul secretarului general al guvernului de la acea vreme, Radu Stroe, în urma căreia deputata Mona Muscă a aflat că are "dosar urât de tot de informator". "A chemat-o şi pe ea să discutăm. A venit Mona Muscă, a discutat cu Valeriu Stoica, într-o altă încăpere, după 10-15 minute, Mona Muscă a plecat, iar Valeriu Stoica ne-a spus:
Nu vrea să renunţe la candidatură, dar m-a asigurat că dosarul ei nu va fi făcut public
", a precizat Haşotti. El a menţionat că atacurile împotriva PNL s-au declanşat în urmă cu şapte luni, când conducerea organizaţiei a început "acţiunea de purificare a clasei politice, când am modificat legea CNSAS şi când am spus că vrem să terminăm cu fostele structuri securiste". (Mediafax)

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite