Guvernul se restructurează în două săptămâni
0Proiectul restructurării guvernului va fi prezentat în următoarele două săptămâni, conform unui nou termen dat de premierul Tăriceanu miniştrilor din cabinet. Premierul Tăriceanu a
Proiectul restructurării guvernului va fi prezentat în următoarele două săptămâni, conform unui nou termen dat de premierul Tăriceanu miniştrilor din cabinet. Premierul Tăriceanu a prezentat, în cadrul şedinţei de guvern de ieri, proiectul de restructurare a Cancelariei şi Secretariatului General al Guvernului, constatând că numai un singur minister, cel al Afacerilor Externe, a mai finalizat un asemenea proiect. "Le-am cerut tuturor celorlalţi ca, în termen de două săptămâni, să prezinte Secretariatului General schemele de restructurare, la care bănuiesc că au lucrat până acum. Le vom aproba împreună cu restructurarea Cancelariei", a spus primul-ministru. Potrivit proiectului de restructurare, Cancelaria Primului-Ministru se desfiinţează, SGG urmând să fie ordonatorul principal de credite. (D.B.)























































