Guvernul ia în calcul compensarea prețurilor la carburanți. Scenariile oferite de ministrul Câciu

0
Publicat:

Ministrul Finanțelor susține că Guvernul va lua în calcul reintroducerea compensării prețului la carburanți în momentul în care „lucrurile intră într-o zonă mult prea volatilă sau o zonă care nu poate fi sustenabilă pentru economie și cetățeni”.

Ministrul Câciu susține că Guvernul va găsi bani pentru o posibilă compensare FOTO: GOV.RO
Ministrul Câciu susține că Guvernul va găsi bani pentru o posibilă compensare FOTO: GOV.RO

„Dacă vă aduceți aminte la începutul lunii februarie, când a crescut prețul la combustibil, s-a intervenit atunci când lucrurile au ajuns la o limită de suportabilitate. Pot să vă spun un singur lucru, că acest Guvern va interveni dacă lucrurile intră într-o zonă mult prea volatilă sau o zonă care să nu poată fi sustenabilă pentru economie și cetățeni. În acest, lucrurile nu sunt în acea zonă”, a precizat ministrul.

„Putem să ne uităm, am văzut, comparaţiile se fac cu începutul anului, hai să ne uităm să facem comparaţii cu luna februarie 2022, să avem un termen de comparaţie când au început preţurile să crească foarte sus”, a adăugat Câciu, precizând că Guvernul va interveni atunci când va fi nevoie.

Întrebat dacă sunt bani în buget pentru a susține reintroducerea acestei scheme de ajutor pe o perioadă de 3 sau 6 luni, ministrul a afirmat că „se vor găsi soluții pentru a interveni”.

Potrivit surselor „Adevărul”, Guvernul va lua în calcul reintroducerea schemei de compensare a prețului la carburanți cu 50 de bani dacă prețul carburantului, în special al motorinei, va depăși prețul de 8,5 lei.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat încetarea prelungirii măsurii compensării prețului la carburanți la sfârșitul lunii decembrie, precizând însă că este vorba despre „o decizie de suspendare”.

„Începând cu 1 ianuarie ea nu va mai funcționa, în schimb este doar o decizie de suspendare, Guvernul fiind pregătit ca în măsura în care prețurile vor avea o evoluție care să depășească puterea de cumpărare la nivelul cetățenilor să o aplicăm din nou”, a declarat premierul la sfârșitul lunii decembrie.

Vă reamintim că Executivul a decis introducerea măsurii compensării cu 50 de bani a prețului la carburant în luna iunie a anului 2022. Ulterior, în luna septembrie, premierul Nicolae Ciucă a anunțat prelungirea măsurii de compensare până la finalul anului 2022.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite