Gigi Becali a luat drumul Cotrocenilor la rugamintea a 40 de mucenici PNG | adevarul.ro

Gigi Becali a luat drumul Cotrocenilor la rugamintea a 40 de mucenici PNG

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Gigi Becali a ales sa plece in cursa pentru Palatul Cotroceni de pe Dealul Mitropoliei. Vine pe la 11,30, insotit de o escorta minuscula: consilierul Dan Pavel si doi-trei membri ai Partidului Noua

Gigi Becali a ales sa plece in cursa pentru Palatul Cotroceni de pe Dealul Mitropoliei. Vine pe la 11,30, insotit de o escorta minuscula: consilierul Dan Pavel si doi-trei membri ai Partidului Noua Generatie. Se duce glont la intrarea principala in Palatul Patriarhiei, pentru a obtine binecuvantarea Preafericitului Teoctist. Suna, dar are ghinion, caci poarta de lemn ramane inchisa. Cu bratele incrucisate, Gigi asteapta pana ce un om de la Biroul de Presa al Bisericii il indruma catre usa din spate. Dupa o jumatate de ceas, iese nervos, semn ca, neanuntat din timp de vizita bogatului oaspete, Patriarhul nu si-a putut modifica agenda ca sa-i dea acestuia binecuvantarea. "Hai in biserica!", ii spune robul lui Dumnezeu, Gigi, sfetnicului sau Pavel, in timp ce se indreapta, cu pas hotarat, in directia opusa sfantului lacas. Adus pe calea cea dreapta, intra in vechea catedrala mitropolitana urmat de ziaristi, alaiul tulburand linistea dreptcredinciosilor care fac coada pentru a se inchina la moastele Sfantului Dimitrie cel Nou Basarabov. "Da' cine-i ala?", intreaba o batrana. "E Becali, antrenoru' ala de fotbal! A venit, saracu', sa se roage sa castigam meciurile... E tare credincios", ii raspunde tovarasa de rugaciune, in timp ce Gigi ingenuncheaza si saruta icoana Mantuitorului. "Dupa ultimele evenimente politice care s-au intamplat in tara si dupa rugamintea a 40 de conducatori ai Partidului Noua Generatie, am hotarat sa candidez la presedintie si am venit sa cer binecuvantarea Preafericitului. Nu conteaza daca voi pierde sau voi castiga, din candidatura asta va castiga Romania". Altadata vorbaret nevoie mare, Gigi Becali se rezuma, acum, la aceste cuvinte, aruncate de pe treptele Catedralei. Nu mai sta nici macar sa asculte urarile de sanatate si jelaniile catorva dreptcredinciosi pe care curiozitatea ori saracia i-au imboldit sa se apropie de el. Are, totusi, timp sa refuze un buchet de flori, dupa care se urca in limuzina si demareaza. Concluzia o trage un cetatean in varsta, care priveste scena cu ochi rai: "Uite ca, dupa tortionari, prosti si banditi, o sa avem si un presedinte agramat...".

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite