George Simion, la dezbaterea PNRR. Ce gafă a făcut liderul în plen şi cum se justifică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Simion
George Simion

Copreşedintele AUR George Simion a recitat versuri despre care a spus că sunt ale poetului Mihai Eminescu la tribuna Camerei Deputaţilor în timpul dezbaterii PNRR în plenul reunit al camerelor. În realitate versurile au fost scrise de fapt de un poet băcăuan obscur pe nume Marian Bamboi, scrie G4media.

„De ani şi ani cădeţi în hău, nimic nu vă mai merge / Ruşine să vă fie în veac că v-aţi trădat străbunii / De parcă n-aţi fi pui de dac, ci rude-aţi fi cu hunii”, sunt versurile atribuite de George Simion scriitorului Mihai Eminescu, scrie G4Media

Gafa a fost făcută în timp ce liderul ţinea un discurs în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. 

„Marele nostru Eminescu avea o poezie care se potriveşte foarte bine votului de astăzi, votului vostru, pentru că noi nu votăm pentru împrumuturi”, a spus copreşedintele AUR înainte de recitarea versurilor. 

Liderul a venit cu clarificări pe Facebook, unde a spus că „i-a scăpat” cuvântul „dedicată”.

„Poezie DEDICATĂ lui Mihai Eminescu. Mi-a scăpat cuvântul “dedicată” azi din discursul din Parlament. Eminescu a fost şi jurnalist politic şi, cu siguranţă, ne împărtăşea opinia despre împrumutul votat azi în Parlament”, a scris ulterior George Simion pe Facebook.

El a transmis apoi poezia integrală şi a spus că se bucură că a putut ajutat la mediatizarea ei. 

Liderul a mai declarat că partidul său refuză Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„Noi, astăzi, o să spunem nu acestui plan care nu ni s-a prezentat şi o să spunem nu în numele românilor. Eu eram mic, în anii '90, când FMI-ul venea şi discuta închiderea industriei româneşti. Atunci nu am avut cum să spun nu pierderii suveranităţii naţionale şi distrugerii economiei româneşti”, a mai afirmat George Simion, citând din Mihai Eminescu.

Premierul a prezentat PNRR în Parlament: „Nu este un plan politic. Garantează că vom avea o guvernare liberală cel puţin 8 ani de acum încolo”. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite