Geoană: Băsescu nu ar ezita nicio secundă să provoace demiterea mea de la Senat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Geoană
Mircea Geoană

Mircea Geoană consideră că explicaţiile oferite de preşedinte despre incidentul de la Ziua Naţională sunt "deplorabile".

"Constat cu regret şi mâhnire că Traian Băsescu nu a înţeles, nici după şani de mandat prezidenţial, despre cum trebuie să se comporte şi cum trebuie să vorbească un şef de stat. Din păcate, Traian Băsescu nu a înţeles nici că în statul român există o ierarhie şi o ordine constituţionale care trebuie respectate, indiferent dacă domniei sale îi convine sau nu. În acest context, doresc să calific drept deplorabile explicaţiile şi motivaţiile oferite de şeful statului în legătură cu incidentul de pe 1 decembrie, de la parada militară. Onorul de Ziua Naţională se acordă Preşedintelui României, nu lui Traian Băsescu în calitate de cetăţean", a afirmat Geoană printr-un comunicat de presă.

Reacţia preşedintelui Senatului vine ca urmare a declaraţiilor şefului statului de miercuri seara de la TVR, potrivit căruia Mircea Geoană şi Victor Ponta mint în legătură cu vizita lui Geoană la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, înaintea confruntării finale dintre candidaţii la Preşedinţie.

"Doresc să-i transmit domnului Băsescu că modul prin care domnia sa a câştigat cel de-al doilea mandat prezidenţial nu a fost încă pe deplin elucidat, iar suspciunea de fraudă continuă să planeze puternic. De fapt, domnul Băsescu este cel mai puţin legitim preşedinte din istoria României post-decembriste, de aceea cred că domnia sa este ultima persoană care să-şi permită să dea lecţii de curăţenie şi de moralitate. Faptul că, de la un an de zile de la turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale, încă nu avem nicio investigaţie a statului român legată de fraudarea alegerilor, în ciuda nenumăratelor şi întemeiatelor suspiciuni, nu este scuzabil în niciun fel", se mai arată în comunicat.

Totodată, Mircea Geoană i-a transmis şefului statului, referitor la dezbaterea din 3 decembrie 2009, "că există o diferenţă majoră între teme şi întrebări, lucru subliniat chiar de consilierul dânsului, domnul Lăzăroiu, în urmă cu câteva zile". "În acest context, îl îndemn pe domnul Preşedinte să nu profereze minciuni despre mine", mai spune Geoană.

În privinţa poziţiei sale de şef preşedinte al Senatului, social-democratul i-a transmis lui Traian Băsescu să nu se preocupe despre asta. "Despre poziţia mea de la Senat, îi spun domnului Băsescu să fie mai degrabă preocupat de activitatea echipei guvernamentale şi să nu se mai implice în treburile Legislativului. Nu de alta, dar această imixtiune prezidenţială este neconstituţională. Pe de altă parte, sunt sigur că, dacă Traian Băsescu ar avea cea mai mică şansă să provoace demiterea mea de la Senat, nu ar ezita nicio secundă", mai afirmă pesedistul.

În încheiere, preşedintele Senatului a mai spus că şeful statului "are alte răspunsuri de dat". " Aceste răspunsuri sunt legate de mizeria în care sunt aruncaţi milioanele de români ce se zbat la limita sărăciei. Domnul Preşedinte mai trebuie să dea explicaţii despre modul în care Guvernarea pe care o girează sifonează bani publici în timp ce românii trăiesc tot mai prost, iar preţurile şi taxele cresc, salariile sunt tăiate, iar România este una din singurele ţări europene care n-a depăşit criza. E infinit mai greu azi să fii român decât era cu un an în urmă, mai ales într-o ţară în care Preşedintele ne indică cu cinism soluţia emigrării", conchide Mircea Geoană.

Prezent miercuri seara la o emisiune a TVR, preşedintele Traian Băsescu a afirmat că în spatele lui Mircea Geoană se află multă mizerie. "Până şi la un an de când a pierdut alegerile, ţine să mintă", a spus Traian Băsescu. Vezi aici ce a spus şeful statului la postul public de televiziune.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite